Marile Secrete si mosteniri ale Dacilor XIII

ARTA DACICA 

Arta in acceptia ei cea mai larga, este un subiect despre care se poate vorbi foarte putin daca ne referim la poporul geto-dac. Aminitirea mitologiei dacice a luat forme pe care azi nu le mai recunoastem, legendele lor istorice ne sunt practic necunoscute, fara urma au disparut poezia lor populara si literatura religioasa, nu se stie nimic despre muzica si dansurile lor.Ce a ramas atunci? Foarte putin. Nu indeajuns pentru a zugravi un tablou complet al artei dacice, dar indeajuns pentru a se putea trasa cateva caracteristici ale ei. Iar pentru aceasta trebuie multumit arheologilor.

Relativ complete sunt informatiile despre materialul folosit la olarit, forma si ornamentatia vaselor de lut, material care abunda pe tot teritoriul tarii. Ceramica geto-dacica poseda o frumusete si o eleganta remarcabila cu atat mai mult cu cat este de o originalitate absoluta. 
Se poate vorbi cu temei despre o geometrie specifica ceramicii daco-getice mai cu seama cu referire la piesele de lux. Lucrata cu mana sau la roata, produsele ceramice pastreaza intotdeauna proportiile potrivite care dau vasului un aspect deosebit de placut si elegant. Ceramica lucrata cu mana, fabricata in general din lut negru mai rar de culoare bruna este lustruita in exterior si se caracterizeaza prin urmatoarele forme:
•   Vasul-borcan: vas larg raspandit cu profil usor bombat, sprijinit pe un picior abia schitat, buza bine conturata se rasfrange in afar rotunjindu-se. Pentru manuire are aplicate alveole mari combinate cu siruri de alveole mici si butoni. Ornamentele constau din incizii cele mai multe vase fiind ornamentate prin incizii cu piaptanul. Marimile cuprind o gama variata de la cele mari la cele in miniatura.
•   Opaitul: forma caracteristica a culturii materiale geto-dace, este descoperita in orice asezare geto-daca, deseori forme diferit cu gauri pentru fitil, alteori o cana cu diametrul bazei mai mic decat diametrul buzei, cu maner si arar cu piciorul schitat. In general forma simpla fara ornamente.
•   Cana bitronconica: o forma larg raspandita, cu pantecele ascutit, gatul inalt si zvelt, continuat printr-o buza rotunjita, rasfranta in afara. Toarta simpla, torsadat sau acoperita cu caneluri, era modelata in continuarea buzei, fata de care se suprainalta usor, coboara apoi in curba accentuata, pentru a se pierde deasupra liniei de maxima largire a recipientului;
•   Strachina: are diametrul gurii larg, buza evazata in afara si umarul marcat printr-un fel de prag;
•   Vasul bitronconic cu doua torti laterale: are profilul caracterizat de o simetrie perfecta a celor doua parti ale corpului. Recipientul se termina printr-o buza usor albiata la mijloc; de la aceasta pornesc doua torti prinse deasupra diametrului sau maxim;
•   Vasul tronconic: de dimensiuni mici are buza oblica cu marginea ingrosata. In exterior are proeminente pentru siguranta in manuire;Ceramica lucrata la roata incepe sa foloseasca cu preponderenta lutul brun si se caract prin urmatoarele forme: 
•   Cana: forma cea mai raspandita, intalnita in orice asezare geto-daca, are sectiunea verticala in forma de romb, cu buza iesita in afara si toarta cu latura superioara orizontala si cea laterala cu aceeasi inclinare cu cea a partii inferioare a canii care se spijina pe un continuare inelara;
•   Fructiera: vas cu raspnadire larga este format din doua parti. Corpul vasului are pereti de inaltime mica, aproape orizontali, cel mai adesea de forma circulara, rareori patrata, are buza lata rasfranta spre exterior. A doua parte este piciorul de forma aproape cilidrica cu baza usor latita pentru stabilitate;
•   Chiupul: vas de forma ovoidala cu baza puternic reliefata si buza tesita, rasfranta drept in afara, multe dintre exemplarele descoperite au ca decoratie un val incizat sau diferite forma imprimate;
•   Amfora: utilizata frecvent de daci au suferit consistente influente grecesti cu a caror forma se identifica sunt confectionate dintr-o pasta galbena, au manusi stampilate care confirma realizarea locala;Ceramica este deseori frumos pictata, cea din zona

Sarmizegetusei prezentand caracteristici care o deosebesc net de cea din restul tarii. Daca de arta statuara in piatra nu se poate vorbi, s-au descoperit fragmente de statuete din lut ars. O categorie aparte de produse din lut incizate artistic sunt vetrele (cum este cea de la Popesti). Din acelasi, material, ceramica s-au mai gasit diverse medalioane, imprimate cu figuri umane sau diferite simboluri, un astfel de exemplar, gasit la Sarmizegetusa, are imprimat chipul zeitei Bendis. 
O parte importanta a artei dacice o reprezinta obiectele din metale pretioase, produsele de argint fiind fara indoiala, produsele cele mai inalte si reprezentative ale artei geto-dace. Nu numai ca sunt realizate din argint de calitate, dar maiestria la care au ajuns mesterii daci pot starni invidia celor din zilele noastre. Un splendid exemplu de arta autohtona il constituie vasele de argint din tezaurul de la Sancrieni. 
Ornamentate cu impunsaturi , palmete, lujeri, frunze, motive impletite si valuri alergatoare, ele sunt o marturie a maiestriei autorului si gustului proprietarului. Lanturile ornamentale faurite din zale de argint sunt atat de fine incat par impletite. Bratarile in forma de spirala cat si cele din trei sau patru semisfere, prezinta o originalitate plina de eleganta. Fibulele ocupa un loc important in vestimentatia geto-daca. Acestea au diferite forme de la cercuri si patrate la simbolul solar si cel al frunzei. Adeseori sunt decorate cu figuri umane. Cerceii se realizau dintr-o sarma subtire rasucita in spirale fine. Inelele, poate cele mai expresive si frumoase podoabe, au diferite forme:verigi cu noduri si protuberante, spiralate, simple, dintr-o bucata sau cu capete neunite, unele sunt prevazute cu boabe de sticla colorata. La toate acestea se adauga catarame, nasturi, paftale. Deasemeni sau gasit parti de harnasamente bogat decorate, scuturi de parada (exemplu edificator este scutul aurit de la Piatra Rosie), coifuri (cum ar fi acel frumos coif de aur de la Poiana-Cotofenesti), oglinzi. Desi nu din materiale pretioase dar fara sa-si piarda eleganta trebuie mentionate candelabrul de la Poiana.

Aceste obiecte din metale pretioase nu sunt caracterizate numai prin calitatea lor superioara ci si prin numarul mare, tezaurul luat de Traian fiind indeajuns de mare pentru a restabili economia intregului imperiu. 

Dupa citirea acestui articol,va recomand printr-o scurtatura 

un articol legat de marile descoperiri arheologice dupa teritoriul Romaniei,cum,cand si unde au fost descoperite dar si unde se afla acum comorile stramosilor nostrii.

MISTERUL RAZBOINICILOR TRACI SI AL COIFURILOR DE AUR SI ARGINT GASITE IN ROMANIA

Ultimul Dac ajuns pana la noi

Geometria naturii şi ritmicitatea vieţii se oglindesc în arta arhaică, definită prin geometrism, simetrie şi repetiţie.
 
După Nicolae Iorga, în vatra de civilizaţie tracică se găsesc înseşi rădăcinile geometrismului grec. Mircea Eliade sublinia faptul că cel care a dat viaţă formelor, simbolurilor şi înţelesurilor arhaice uitate de milenii în Europa a fost Constantin Brâncuşi. Uluitoarele sale forme arhetipale le-a făurit regăsindu-le rădăcinile şi izvoarele, forţele care le-au hrănit. 
Întradevăr, în opera brâncuşiană au ţîşnit la lumină bogăţii strînse tăcut de-a lungul mileniilor, realităţi ancestrale purificate infinit în timp.
Sculptoriţa Miliţa Petraşcu, eleva lui Brâncuşi între 1919 şi 1923, a învăţat de la acesta rolul gîndirii sintetice în artă. Ea va afirma: "Arta noastră are ceva de începuturi, de geneză, de esenţializare a ideii. Ori arta modernă, aşa cum o vedea Brâncuşi şi cum o văd şi eu, reprezintă tocmai această întoarcere la sine".
 
Înainte să se realizeze monumentul Ecaterinei Teodoroiu în anul1935 la Tîrgul Jiu, artista a studiat îndelung tipurile de femei din judeţul Gorj. A surprins o extraordinară asemănare cu trăsăturile distincte ale strămoşilor daci. Monumentul creat de ea este străjuit de patru femei, "demne, viguroase, cutezătoare" "ca nişte Ane de Meşteri Manole". 
În munţii Gorjului, sculptoriţa a regăsit "o stranie împărţire alpertră a dacilor", iar pe Constantin Brâncuşi l-a definit drept "ultimul dac ajuns pînă la noi". "Ca toţi strămoşii noştri cei de demult din Dacia, Brâncuşi stătea de vorbă cu piatra şi lemnul pe care le socotea fiinţe". "Brâncuşi ştia totul (...). Era de o ştiinţă ancestrală şi apropierea lui de Deceneu mergea pînă la o reîntrupare". Pînă şi barba lui Brâncuşi î-l evocă artistic pe Zamolxes. 

Artista a modelat portretul lui Brâncuşi în anul 1937, realizînd "un cap de vechi dac", de "nepot a lui Decebal", cu o "scînteietoare energiei a ochilor". 
Spre sfîrşitul vieţii, se gîndea să-i realizeze un cap mărit, "cocoţat pe o formă de ou". Căci ea afirma: "Brâncuşi a redescoperit oul, adică forma perfectă a existenţei şi implicit a artei (...). Totul la el are forma oului. Pînă şi modulii din coloana fără sfîrşit".
Miliţei i se părea firesc că cel mai mare novator dintre sculptori să se nască pe pămîntul românesc, care "cu munţii şi săpăturile apelor, cu deschiderea spre mare şi ascunzişurile Deltei nu este altceva decît o uriaşă sculptură, un model de arta hărniciei, de arta inteligenţei şi de arta desăvîrşirii". 
"Oul brâncuşian simbolizează tocmai geneza, înţelepciunea, hărnicia dacilor care au coborît pînă la noi, întruchipaţi în Brâncuşi". 
Se cuvine să amintim că şi Geo Bogza desluşea în atelierul brâncuşian "un interior românesc, dac şi predac, pe care şi-l durase ca pe o Sarmisegetuză sufletească, ale cărei ziduri n-aveau să fie niciodată năruite". 
Dacă Lucian Blaga îl considera pe Brâncuşi "cea mai înaltă ridicare a spaţiului mioritic", Elena Văcărescu îl numea "sfînt păstor rumân" ce "nu mînă oi ci stele. Din focurile fantastice care ard în el, se nasc prin calcinare esenţe de idei", iar criticul James Farrell socotea că "În afară de Shakespeare şi Beethoven mai există un Dumnezeu - acesta este românul Brâncuşi".

Sursa :Sorana Georgescu-Gorjan
revista "Brâncuşi", Tg.- Jiu