22 de adulti care si-au refacut pozele din copilarie

Cu vointa poti face orice!

Cu totii avem fotografii din copilarie; parintii nostri obisnuiau sa indosarieze fiecare miscare pe care o faceam, nu conta ca spargeam ceva, ca faceam mizerie, fie ca era prima oara cand inotam, prima data cand incercam sa ne cataram pe perete ca o maimuta, primul nostru banchet si asa mai departe. Cei pe care ii vedeti in aceste fotografii, au luat o fotografie din copilarie si au incercat sa o recreeze! Asta e una dintre ideile bune de pus pe lista “de facut inainte sa mor”: sa-ti retraiesti copilaria. Si faceti acest lucru cu niste prieteni, ca totul sa fie mult mai hilar.

1.

2.

3.

4.

 5.

 6.

 7.

 8.

 9.

 10.

 11.

 12.

 13.

 14.

 15.

 16.

17.

 18.

 19.

 20.

 21.

 22.

Putina Educatie nu strica!

Salutul

Salutul este esential in stabilirea unor relatii cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviti in functie de clasa sociala careia ii apartin sau in functie de nivelul profesional. De exemplu, o persoana cu educatie aleasa si cu principii morale, va saluta, in aceeasi institutie, in acelasi fel, si pe cel superior, cat si pe cel inferior din punct de vedere profesional.

De retinut...

...este ca, in orice imprejurimi, barbatul saluta primul femeia, chiar daca aceasta este mai tanara decat acesta. Cei mult mai in varsta trebuie sa fie salutati de catre cei mai tineri, in semn de respect. Cel inferior din punct de vedere profesional il saluta pe cel superior, iar in cazul in care femeia detine rolul celui inferior, barbatul este cel care saluta mai intai. La intrarea intr-o incapere, noul venit va saluta multimea. Este politicos sa raspunzi oricarui salut, altfel il jignesti pe cel care ti s-a adresat. 

In cazul domnilor......politicos este ca salutul sa fie precedat de scoaterea palariei cu aproximativ doi metri inaintea intalnirii, dupa care sa fie asezata la loc. In cazul in care nu porti palarie, iti vei apleca putin capul. Este contraindicat sa fumezi sau sa iti tii mainile in buzunare in timp ce saluti.

In cazul doamnelor......salutul se face insotit de un usor suras si de o scurta inclinare din cap. Daca se intalnesc doua persoane de acelasi sex, cea tanara saluta pe cea mai in varsta.

Intinde mana spre salut......femeia, superiorul sau persoana mai in varsta. A refuza o mana intinsa denota o proasta crestere si este o ofensa adusa celui care te saluta. Barbatii se vor ridica de pe scaun atunci cand saluta, spre deosebire de doamne, care vor recurge la acest lucru numai in cazul in care va trebui sa dea mana cu o persoana mai in varsta.

Modul in care strangi mana......cuiva spune foarte multe despre caracterul unei persoane. Este bine sa evitam o strangere puternica, cat si una prea slaba. Se va evita atingerea numai a varfurilor degetelor. O strangere de mana poate incheia o afacere, poate insemna o felicitare, o multumire, un act de prietenie.

Cand poarta manusi......un barbat se elibereaza de ele atunci cand da mana cu cineva. Femeile si le scot abia cand ajung la destinatia dorita, exceptie facand manusile lungi de seara.

Sarutul mainii......are loc atunci cand doamna isi intinde mana spre barbat. Nu se va saruta mana unei femei in locuri mai putin potrivite, cum ar fi plaja.

Sarutul pe strada......este mai putin politicos. Daca acest lucru se intampla la gara sau la aeroport, nu este deloc nepotrivit, asa cum ar fi pe strada, in vazul tuturor.

Victimele din fata televizorului

Asistăm zilele acestea la o agresiune invizibilă asupra marelui public, menită a-i deturna atenția și a-i seta prioritățile în mod fraudulos și manipulatoriu. Sunt conștient că nu vor înțelege prea mulți din cei care vor citi acest articol, dar acesta merită scris pentru ceilalți. Cei care au urechi de auzit vor auzi. Cei care dețin un cap, doar pentru a nu le ploua în gât, îl vor folosi și în continuare doar în același scop nobil.Această agresiune care are loc împotriva noastră a tuturor este atât de concertată și de eficientă, încât este practic invizibilă pentru marea majoritate a populației. Ceea ce rămâne în urmă este o stare de iritare cvasi-generală a cărei sursă nu poate fi stabilită în mod concret de fiecare individ, iar acesta este semnul cel mai tangibil după care poate fi identificată o operațiune de manipulare. Dar să vedem faptele și să le judecăm în prisma logicii și bunului simț.La doar patru zile de la infamul proiect de lege al Guvernului prin care se acorda undă verde proiectului de exploatare a aurului la Roşia Montană utilizând tehnologia pe bază de cianuri, iată că în inima Bucureştiului – în Piaţa Universităţii, punctul de referinţă al rezistenţei civice post-revoluţionare – are loc, duminică 1 Septembrie, primul miting de protest. Mii de oameni se adună în mijlocul Bucureștiului pentru a striga împotriva guvernului, împotriva îngemănării de interese corporatisto-politicianiste, împotriva distrugerii naturii, într-un cuvânt, împotriva unui proiect odios pe care nici un om normal la cap nu are cum să-l susțină. Excepție fac aici, cei care au interes direct, dar asupra acestora mă voi opri în mod separat mai încolo. Protestele continuă în mod civilizat și în următoarele seri. Aseară a fost a patra seară de proteste și lucrurile nu par a se opri aici.
Să vedem acum, cum anume au fost oglindite aceste proteste în presa românească. Duminică seara protestul a fost tratat cu oarecare interes de anumite televiziuni: Digi 24 – 8 știri (durată 34 minute și 17 secunde), Realitatea TV – 7 știri (durată 39 minute și 17 secunde), B1 TV – 2 știri (durată 73 minute și 17 secunde), ProTV – 1 știre (durată 3 minute și 6 secunde) și TVR -  1 știre (43 de secunde). Pentru România TV, Antena 1, Antena 3 și Prima TV acest protest nu a avut loc. Pur și simplu aceste televiziuni au considerat că internarea împăratului țiganilor, cearta avocaților Elodiei sau a doua zi de spitalizare a Elenei Băsescu după ce a născut sunt subiecte mult mai fierbinți pe agenda cetățeanului, acordându-le spații ample în buletinele lor de știri. Deși protestele au continuat și în zilele următoare cu același număr de participanți, cu aceleași revendicări, cu aceleași blocări de artere de circulație, interesul televiziunilor pentru acest subiect a scăzut în mod abrupt ajungând aseară la performanța ca NICI o televiziune să nu menționeze subiectul aseară la o oră de maximă audiență. Pentru a nu crede că aberez, vă prezint fotografii ale ecranelor televiziunilor de știri de aseară. Acestea au fost luat CONCOMITENT (vă rog să rețineți acest lucru pentru că va fi important un pic mai încolo):

Cred că a mai spune ceva aici este de prisos. Se vede cu ochiul liber – chiar și bovinele pot înțelege! – că televiziunile au ales cu bună știință să ignore un subiect de presă. Dacă reușește cineva să mă convingă că din punct de vedere comercial (onest) și al audienței, pentru o televiziune de știri, este mai rentabil (economic vorbind) subiectul certei avocaților Elodiei decât un subiect fierbinte precum Roșia Montană, vă promit că mă călugăresc. Cu toate acestea – aparent – televiziunile aleg în mod deliberat să-și submineze audiența. Oare de ce fac acest lucru? Nu o să mă lansez în acuzații nefondate acum, dar este evident pentru toată lumea care este șpilul aici. Eu vă prezint doar faptele și fac apel la logică și bun simț.
Haideți să analizăm acum și numărul de spoturi publicitare în favoarea proiectului Roșia Montană difuzate de aceleași televiziuni. România TV – 1382 de spoturi, B1 TV – 1174 de spoturi, Giga TV – 191 de spoturi, Realitatea TV – 149 de spoturi, Antena 3 – 70, TVR 1 – 68, Kanal D – 42, ProTV – 31, Antena 1 – 31, Prima TV – 28, iar National TV -  10 spoturi. Deci România TV a difuzat 1382 de spoturi publicitare în favoarea proiectului Roșia Montană și 0 știri și 0 minute alocate protestului din Piața Universității. Curat murdar, coane Fănică! A ne pune întrebări cu privire la deontologia unor astfel de jurnaliști ar fi similar cu a bate obrazul unei bovine care se balegă în mijlocul străzii.
Să vedem deci, pas cu pas, de ce se întâmplă așa, cui folosește această manipulare și mai ales dacă putem face ceva. În teoria socială și mai ales în luptele subterane pentru menținerea și obținerea obedienței unei populații slab informate sunt prezentate câteva metode și procedee de influențare a părții adverse. Prin prezentarea acestora nu încerc decât să demonstrez că asupra noastră a tuturor are loc o agresiune, iar astfel de metode și procedee fac parte din arsenalul celor care doresc să ne împileze. Acestea sunt în principal dezinformarea (metoda care constă în a determina adversarul să facă în mod voluntar ceea ce se dorește ca acesta să facă, folosindu-se o serie de tehnici și acțiuni menite să răspândească informații false sau ambigue, să ascundă informațiile relevante, să propage zvonuri, insinuări și fapte modificate, precum și să abată atenția de la anumite chestiuni considerate problematice pentru inițiatori), inducerea în eroare sau înșelarea (care este o acțiune intenționată a celui care înșeală cu un scop anume, pentru a manipula percepțiile populației sau a factorilor de decizie inițiată în scopul obținerii unui avantaj) și blocarea semnalelor reale și fabricarea unora false (aceeasta fiind operațiune de dezinformare publică care implică blocarea semnalelor reale și înlocuirea acestora cu unele care pot induce în eroare sau abate atenția populației).

În altă odine de idei, această agresiune împotriva românilor se face și printr-o altă metodă – de multe ori invizibilă unui ochi neavizat – specifică doar mass-mediei. Aceasta este așa numita: setare a agendei publice. Internetul românesc este extrem de sărac la acest capitol, iar informațiile și sintezele pe această temă sunt dificil de găsit în limba română. Cei care mânuiesc destinele României s-au îngrijit bine de acest capitol. În esență este vorba de o teorie în domeniul comunicării dezvoltată inițial în anii ’20 ai secolului trecut. Walter Lippmann, un jurnalist american proeminent și savant de la Universitatea Harvard a fost primul care a analizat impactul mass-media asupra percepțiilor oamenilor. În 1922, Lippman a scris în lucrarea sa “Opinia Publică”, că oamenii nu răspund direct evenimentelor din lumea reală, ci unui pseudo-mediu compus din “imaginile din capul nostru”. Mass-media joacă aici un rol important în furnizarea și crearea acestor imagini și în conturarea acestui pseudo-mediu. Primul studiu dezvoltat pe această temă de profesorii Maxwell McCombs și Donald Shaw în 1968 a demonstrat că principalul efect al mass-media este tocmai acela de stabilire a agendei publice. Cercetătorii au observat că mass-media nu spune oamenilor ce anume să gândească, dar le spune la ce anume să se gândească.

“Here may lie the most important effect of mass communication, its ability to mentally order and organize our world for us. In short, the mass media may not be successful in telling us what to think, but they are stunningly successful in telling us what to think about.”

Shaw & McCombs, 1977

Traducere: Aici rezidă cel mai important efect al comunicării în masă, abilitatea sa de a ordona și organiza mental lumea pentru noi. Pe scurt, mass-media poate să nu aibă succes în a ne spune ce anume să gândim, dar este extrem de eficientă atunci când vine vorba să ne spună LA CE ANUME să ne gândim]

Dacă analizăm din aceste puncte de vedere, acțiunile televiziunilor din România în aceste zile, vedem cum acestea sunt folosite într-o agresiune concertată împotriva noastră a tuturor. Sesizarea acestei agresiuni este esențială, fiind primul pas pe care îl putem face. Tragedia bietului copilaș sfâșiat de câinii maidanezi în parcul Tei din capitală a oferit o nesperată gură de oxigen televiziunilor, care – fără această tragedie – ar fi fost într-o postură ingrată neprezentând sau neamintind telespectatorilor de protestele din Piața Universității. Un eveniment trist, care a născut multă indignare legitimă din partea populației, a fost folosit pe post de înlocuitor care abate atenția, spațiile de emisie fiind umplute până la refuz cu vechile dezbateri sterile (de această dată pe altă temă), fără a fi nevoie să se facă de râs cu subiecte de presă, de genul celor cu avocații Elodiei. Pur și simplu, o vagă urmă a deontologiei jurnalistice a fost astfel salvată pretinzând că subiectul este mai important decât Roșia Montană. Ceea ce nu realizează artizanii actualei manipulări este faptul că aceste două subiecte NU SUNT ÎN ESENȚĂ DIFERITE, iar indignarea publicului este de fapt îndreptată, nu împotriva maidanezilor, ci împotriva unei clase politice EXECRABILE, care prin ceea ce face (cazul Roșia Montană) și prin ceea ce nu face (cazul câinilor fără stăpân) își demonstrează nu numai lipsa de caracter și inteligență, ci și lipsa de scrupule, arivismul și escrocheria de care dau dovadă.
Deci acestea fiind zise, prin prezentarea acestei manipulări – cu fapte și dovezi indubitabile – protestatarii din Piața Universității trebuie să înțeleagă că tocmai ascunderea protestului și neprezentarea lui constituie cea mai mare victorie de până acum. Pur și simplu, acest lucru demonstrează oricărui om onest că dreptatea este de partea protestatarilor, nu a corporației sau politicienilor, care acționează prin intermediul trompetelor mass-media, pentru seducerea, anestezierea și acapararea conștiinței publice. Prezentarea protestului și transformarea lui în subiectul de presă numărul unu ar fi condus fără doar și poate, la tabloidizarea acestuia. Trebuie să înțelegem că nu ne vom putea niciodată măsura cu ei pe acest palier. Ei vor veni cu experți care ne vor asigura că totul este cât se poate de sigur și de ecologic, vor veni cu oameni sărmani și necăjiți plângând în fața camerelor că noi – niște corporatiști nenorociți – nu-i lăsăm și pe ei să câștige o pâine, vor veni cu politicieni care vor prezenta beneficiile enorme aduse de acest proiect pentru țărișoara noastră și așa mai departe. Trebuie să evităm să ajungem subiectul numărul unu, pentru că alianța dintre corporație, politicieni și mass-media este deja dovedită prin acțiunile lor de până acum. Noi trebuie să continuăm să protestăm pașnic și să facem oamenii din jur, cunoscuți și necunoscuți, să conștientizeze pericolul la care ne expunem prin începerea exploatării de la Roșia Montană prin metoda cianurării, precum și agresiunea la care sunt supuși de această troică de interese, care încearcă să le smulgă acceptul pentru un proiect care pur și simplu nu servește interesele României.

Tehnici pentru manipularea forumurilor şi a informaţiilor pe Internet

Tehnici pentru manipularea forumurilor,fb şi a informaţiilor pe Internet

Acesta este un articol dedicat celor activi pe forumuri, care nu o dată au părăsit un astfel de mediu online, dezgustaţi de metodele folosite de cei care manipulează aceste forumuri de discuţii aşa-zis “libere”, dar neînţelegând de ce se întâmplă aşa ceva. Este un material tradus de blogul Dincolo de ştiri, parvenit prin intermediul Koben via Eufrosin via badpolitics. De obicei nu îmi place să “republic”, dar dată fiind importanţa acestui domeniu am considerat necesară apariţia acestui document şi aici, pentru înţelegerea unor situaţii care par dirijate de legile hazardului, dar în fond manipulate abil de cei care ştiu ce au de făcut.

Există mai multe tehnici dedicate controlului și manipulării unui forum pe internet, indiferent de conținutul sau de oamenii care discută. Vom vedea fiecare tehnică și vom demonstra că este suficient un număr minim de etape pentru a prelua în mod eficient controlul unui “forum necontrolabil”.

Tehnica # 1 – “FORUMUL CULISANT” (“FORUM SLIDING” – forum care “curge”)

Dacă a fost postat pe forum un subiect foarte sensibil, de natură critică, acesta poate fi rapid eliminat prin metoda “forumului culisant”. În cadrul acestei tehnici, cei care manipulează forumul postează imediat, discret, un număr de “subiecte” care nu au legătură cu cel sensibil şi care sunt lăsate apoi să staţioneze, să se învechească, împingând în jos subiectul sensibil, făcându-l astfel greu vizibil pe ecranul calculatorului. Ca să se poată declanşa “toboganul forumului culisant” şi pentru a “spăla” postarea critică, este nevoie de conturi false de pe care să se posteze pe rând diverse subiecte, acoperind astfel manipularea făcută sub ochii publicului. Deși este dificil sau imposibil să se cenzureze un mesaj sensibil, acum este pierdut într-o mare de postări inutile şi independente.

Tehnica # 2 – RUPEREA CONSENSULUI (“CONSENSUS CRACKING”)

A doua tehnică eficientă este “ruperea consensului”. Dacă doriţi să distrugeţi un consens, tehnica folosită este următoarea : de pe un cont fals, postați un mesaj. Acest mesaj apare ca fiind legitim şi corect, dar partea sensibilă este că afirmaţia are o ipoteză foarte fragilă, fără dovezi care să susțină ceea ce este scris. După ce aţi postat acest mesaj, prin alte conturi false introduceţi lent răspunsuri în favoarea acestui subiect. Este imperios necesar să fie reprezentate ambele părți, în așa fel încât cititorul neavizat să nu poată determina care parte deține adevărul. Pe măsură ce apar postările şi răspunsurile la ele, proba “forte” sau dezinformarea este încetul cu încetul atribuită dvs. Astfel, cititorul neavizat va avea probabil, aceeași poziție ca și dvs. Dacă poziția cititorului neavizat este împotriva pozitiei dvs., cel mai probabil este ca ea să fie ignorată. Cu toate acestea, în unele cazuri în care membrii forumului sunt foarte educaţi și pot contracara dezinformarea cu fapte reale și link-uri către alte site-uri, se poate abandona “spargerea consensului” şi demara un “forum culisant”.

Tehnica # 3 – “DILUAREA TEMEI” (“TOPIC DILUTION”)

Diluarea temei este eficientă nu doar în locul forumului culisant, dar este şi foarte utilă pentru a îndrepta atenția cititorilor către probleme fără legătură cu subiectul, şi non-productive. Este vorba de o tehnică critică și foarte utilă cu scopul obţinerii unui CONSUM DE RESURSE. Implementând un flux continuu de postări fără legătură între ele, distrăgând şi perturbând atenţia (trolling), cititorii forumului constată că productivitatea lor este stopată. Dacă intensitatea diluării graduale este suficient de puternică, cititorii vor înceta să mai cerceteze şi vor trece la modul de discuţie simplificat, de tip “bârfă”. În acest mod faptele pot fi pur şi simplu eliminate şi înlocuite cu presupuneri şi speculaţii profane. Cu cât cititorii sunt mai puţin informaţi, cu atât este ușor şi mai eficient să se controleze întregul grup în direcția dorită. Trebuie remarcat faptul că trebuie făcut un studiu pentru a determina capacităţile psihologice ale membrilor forumului precum şi nivelul de educaţie pentru a şti până la ce nivel se poate “apăsa pe buton”. Mergând prea repede şi prea departe “off topic”, se poate declanșa cenzura unui moderator al forumului.

Tehnica # 4 – “COLECTAREA DE INFORMAŢII”

Colectarea de informații este foarte eficientă pentru a determina nivelul psihologic al membrilor forumului şi a strânge toate informațiile care pot fi folosite împotriva lor. În cadrul acestei tehnici se postează într-un mediu pozitiv un subiect de tipul : “eu îţi arăt ceea ce am (ce pot, ce știu), arată-mi şi tu, la rândul tău, ce poţi (ce ai, ce ştii)”. Datorită numărului mare de răspunsuri furnizate este posibil să se compileze şi să se construiască mai multe informații statistice. Ca exemplu se poate posta un subiect de tipul : “care este arma ta preferată”, încurajând astfel membrii forumului să-şi spună părerea. În acest fel, folosind procentajul inversat, este posibil să se determine de pe forum cine deţine o armă de foc sau cine o deține într-o manieră ilegală. Aceeaşi metodă poate fi folosită de un membru, postând orice întrebare de genul “care este tehnica ta preferată pentru …”. Mulţumită acestor răspunsuri se pot studia diverse metode, iar altele se pot îmbunătăți.

Tehnica # 5 – “TROLLINGUL ENERVAT”

Statistic, există întotdeauna un procent de membri pe forum mai predispuşi la violență. Cu scopul de a şti cine sunt acești oameni, este necesar să se posteze o fotografie pe forum, care va incita în mod deliberat o puternică reacţie psihologică. În acest fel se poate identifica în mod eficient individul cel mai violent din grup si poate fi urmărit prin intermediul IP-ului său. Pentru a realiza acest lucru, pur și simplu se postează un link către un video cu un ofițer de poliție care comite un abuz de putere împotriva unui individ nevinovat. Statistic, dintr-un milion de poliţişti din America, există întotdeauna unul sau doi care pot fi prinşi într-o ipostază de abuz de putere, activitate care poate fi apoi folosită cu scopul strângerii de informații – fără a fi nevoie de a mai “simula” un film fals. Această metodă este extrem de eficientă, şi cu cât clipul video este mai violent, cu atât metoda mai eficientă. Uneori este util să “influenţezi” forumul dându-ți singur răspunsuri violente la propriile mesaje, bătându-ți joc de ceea ce cred autorităţile ! Făcând acest lucru și demonstrând astfel că nu îți este frică, ceilalți membri ai forumului, mai discreţi și non-violenţi, pot să-şi dezvăluiască adevăratele lor intenţii. Acest lucru poate fi apoi utilizat în instanță în cazul în care urmează un proces.

Tehnica # 6 – “CÂŞTIGĂ CONTROLUL TOTAL”

Este important să insiști şi să manipulezi în mod continuu pentru a obţine o poziţie de moderator al forumului. Odată ce ai obţinut această poziție, forumul poate fi controlat eficient şi în linişte prin eliminarea postărilor nefavorabile – putând eventual ghida forumul spre un eșec total, provocând o lipsă de interes din partea publicului. Aceasta este “victoria finală”, deoarece forumul nu mai este atractiv pentru public, pentru ca nu mai este util pentru menținerea libertăților lor. În funcție de nivelul de control pe care îl deţii, poţi conduce în mod deliberat forumul spre victoria ta, prin cenzurarea postărilor, suprimarea membrilor, deconectând în mod accidental forumul din online. În acest fel forumul poate fi ucis rapid. Cu toate acestea, nu este întotdeauna interesant să se omoare un forum, întrucât poate fi transformat într-un fel de “borcan cu miere” pentru a centraliza, absorbi şi reorienta noii veniți, pentru ca apoi să fie utilizaţi pentru nevoile şi sub controlul tău.

CONCLUZIE

Este bine să îți amintești mereu că aceste tehnici sunt eficiente doar în cazul în care participanții la forum NU LE CUNOSC. Odată ce aceştia au fost informați, operațiunea poate eșua complet, iar forumul va deveni incontrolabil. În acest moment, alte alternative ar trebui să fie luate în considerare, cum ar fi inițierea unei false probleme judiciare pentru a închide pur și simplu forumul şi a-l deconecta din online. Acest lucru nu este de dorit, deoarece va împiedica organele de stat să monitorizeze procentul din populație care acţionează contra ordinii publice. (mai bine zis, a celor care se opun falselor elite care distrug neamurile in sanul carora acestea s-au aciuiat – nb ). Se pot utiliza şi dezvolta bineînţeles şi alte tehnici, iar pe măsură ce dezvolţi o nouă tehnică de infiltrare şi control, este imperativ să le împărtăşești cu coodonatorii domeniului.

Cele 25 de reguli ale dezinformării

Notă: Prima regulă și ultimele cinci (sau șase, în funcție de situație) nu sunt, în general, direct aplicabile de către dezinformatorul tradițional. Aceste norme sunt, în general, mai des folosite direct de către dirijorii și actorii-cheie care fac planificarea strategică a unor conspirații criminale.
1. Nu vedea nimic, nu auzi nimic, nu spune nimic. În ciuda faptului că ai putea şti, nu vorbi – mai ales dacă ești o persoană publică, un jurnalist, un politician, etc. Dacă o faptă nu a fost raportată, înseamnă că ea nici nu s-a întâmplat şi deci, persona nu va trebui să se confrunte cu această problemă.
2. Devino neîncrezător și indignat. Evită discutarea problemelor-cheie, şi în schimb concentrează-te asupra problemelor secundare care pot fi utilizate pentru criticarea anumitor grupuri sau teme sacrosancte. Acest lucru este de asemenea cunoscut şi ca subterfugiul : “Cum de îndrăznești…”.
3. Crează, generează bârfă. Evită să vorbești despre probleme în amănunt, nu ţine cont de locuri sau de probe într-o atmosferă plină de zvonuri pure şi de acuzații violente. Această metodă funcționează bine în special când există o presă tăcută, pentru că publicul nu poate verifica faptele pe care aceste zvonuri le cataloghează drept “discutabile”. Dacă poți stabili o relație între documentul / problema în cauză cu internetul, folosiți-o pentru a-l cataloga drept “zvon” care provine de la “un grup de copii de pe internet”, care nu poate avea nicio bază în realitate.
4. Utilizează un argument de tipul “sperietoare”. Găseşte unul şi crează un element în argumentaţia adversarului pe care îl poți contracara cu ușurință pentru a te credibiliza și a ridiculiza adversarul. Fie creezi o problemă a cărei existență o insinuezi bazându-te pe interpretarea adversarului/sau a exagerării adversarulu/sau găsești ceva, pe loc, fie selectezi veriga cea mai slabă dintre aspectele cele mai vulnerabile. Amplifică-le impactul lor şi distruge-le, discreditând astfel toate acuzațiile, atât pe cele reale cât şi pe cele fabricate, evitând în același timp să vorbești despre veritabilele probleme.
5. Înlătură-ți adversarii acordându-le porecle şi ridiculizându-i. Această metodă mai este cunoscută drept stratagema “atacă mesagerul”, cu toate că şi alte metode sunt variante ale acestei abordări. Adversarii sunt asociaţi cu nume puţin onorante cum ar fi “nebun”, “partizan al dreptei”, “liberal”, “partizan al stângii”, “terorist”, “obsedat de teoria comploturilor”, “radical”, “milițian”, “rasist”, “fanatic religios”, “deviant sexual”, “alcoolic” şi multe altele. Acest lucru va împiedica noii forumişti să se alăture adversarilor săi, temându-se că vor fi trataţi în același mod. Ca urmare, aceştia nu vor vorbi despre problemele reale.
6. “Loveşte şi fugi”. Dezinformatorul, pe orice forum public, poate să-şi atace scurt adversarul sau poziția acestuia, apoi să fugă înainte ca răspunsul să fie publicat, sau pur și simplu să-l ignore. Acest lucru funcţionează extrem de bine pe internet în mediile de tip semnale de la cititori către editor, în care poate fi folosit un flux continuu de identități noi pentru a evita explicarea criticilor şi argumentelor. Faci pur și simplu o acuzație sau lansezi un alt atac, nu vorbești despre problemele reale și nu răspunzi niciodată, pentru că în acest fel ai acorda credit punctului de vedere al adversarului.
7. Motive de interogare (îndoială). Amplifică orice fapt care ar putea sugera ideea că adversarul militează în favoarea unei alte părţi. În acest fel vei evita discutarea problemelelor şi vei obliga acuzatorul să intre în defensivă.
8. Invocă autoritatea. Pretinde că ești parte a autorității sau asociază-te ei folosind limbajul şi terminologia acesteia pentru a ilustra că ești “cel care le știe pe toate”. Discreditează problema fără a vorbi de fapt despre ea şi fără a demonstra de ce, sau a cita vreo sursă.
9. Fă pe prostul. Nu contează argumentele sau dovezile care se pun pe masă, important este să eviți discutarea lor sau să le discreditezi, menţionând că n-au niciun sens, nu conţin nicio probă, nu sunt de niciun interes, sau sunt ilogice. Amestecă bine lucrurile pentru a obţine un efect maxim.
10. Asociază criticile adversarului cu știrile vechi. Este un fel de derivat al argumentului “sperietoare”, un fel de investiție pentru viitor în cazul în care problema nu poate fi ușor controlată. Lucrează anticipat pentru a menține controlul. Astfel, dezinformatorul lansează un argument “sperietoare” şi lasă apoi să reiasă că se va ocupa în curând de acesta în cadrul planului alternativ (planul B). Astfel, acuzaţiile sau criticile care urmează, indiferent dacă sunt valabile sau nu, vor fi în general asociate cu cele anterioare şi considerate pur și simplu o reluare a lor, fără a mai fi necesar să se ocupe de ele – este chiar mai bine dacă adversarul este același cu cel de la început.
11. Stabileşte un plan B şi bazează-te pe el. Utilizează o problemă minoră sau un element real şi scoate-o la “drumul mare” (fă-o publică). “Mărturiseşte” cu vigoare că ai făcut o eroare inocentă şi că adversarii tăi au profitat de această oportunitate, au amplificat-o şi dirijat-o, dându-i conotaţii care implică lucruri necinstite şi care, desigur, “nu există”. Unele persoane pot reveni mai târziu cerând cu vigoare, public, “să se pună capăt acestui nonsens”, deoarece s-a făcut deja “ceea ce trebuia facut”. Dacă este bine realizată, această tehnică îl poate ajuta pe dezinformator să câștige simpatie și respect pentru că a dat lucrurile în vileag şi “şi-a mărturisit” greșelile, fără a aborda însă alte probleme mult mai grave.
12. Enigmele nu au soluție. Dezinformatorul pretinde că afacerea este prea complicată pentru a fi rezolvată, scoţând în evidenţă multitudinea de persoane şi evenimente implicate. Acest lucru va face ca orice interes al altora pentru acea problemă să se piardă.
13. Logica de tip “Alice in Ţara Minunilor”. Evită să discuți despre probleme, raţionând invers sau utilizând o logică deductivă care neagă orice fapt real important.
14. Cere soluții complete. Evită să vorbești despre probleme, solicitând adversarilor rezolvarea completă a unui caz. Este o stratagemă care funcționează cel mai bine împreună cu problemele de la punctul 10.
15. Fă ca faptele să corespundă unor concluzii alternative. Acest lucru necesită o gândire creativă, cu excepția cazului în care cazul a fost planificat în prealabil cu un plan B.
16. Fă ca să dispară probele și martorii. Dacă ele nu există, înseamnă că nu există o faptă, şi deci nici o problemă care sa fie abordată.
17. Schimbă subiectul. În general, folosind una dintre celelalte stratageme enumerate aici, găseşte o modalitate de a da discuția la o parte, prin comentarii mai ascuţite şi controverse, în speranța de a deturna atenția către un subiect mai ușor de gestionat. Aceasta funcționează bine mai ales cu oameni care pot “dezbate” împreună cu tine un subiect nou, polarizând discuția înspre altceva, în scopul evitării dezbaterii problemelor-cheie.
18. Antagonizează şi provoacă adversarii, dându-le un atac emoţional. Dacă nu poți face nimic altceva, ia-te la ceartă şi bate-ți joc de adversarii tăi, forţându-i să răspundă într-o manieră emoțională, ceea ce îi va face să arate ca nişte oameni proşti şi mult prea motivaţi. Nu numai că astfel vei evita să vorbești despre problemele importante, dar dacă răspunsul adversarului privind subiectul este emoţional, vei putea mai târziu să eviți problema concentrându-te pe : “oh, cât sunt de sensibili, cum să mă încumet a-i critica ?”.
19. Ignoră dovezile prezentate şi solicită dovezi imposibile. Este probabil o variantă a regulii de “a face pe prostul”. În ciuda dovezilor care sunt prezentate de către adversar pe un forum public, susţine că probele nu sunt admisibile şi cere probe imposibil de găsit pentru adversar (ele pot exista, dar nu sunt disponibile sau sunt cunoscute ca fiind ceva ușor de distrus sau falsificat, ca o armă a crimei). Cu scopul de a evita complet discutarea problemelor, ar putea fi necesar să discreditezi în mod categoric mass-media sau cărţile, să refuzi ideea că martorii sunt acceptabili și chiar să negi declarațiile făcute de către guvern sau alte autorități.
20. Dovezi false. Introdu cât poți de repede noi dovezi false sau indicii proiectate şi fabricate care sunt în conflict cu observațiile și argumentele părții adverse – un instrument practic pentru a neutraliza problemele sensibile sau pentru a împiedica concluziile. Aceasta funcționează chiar mai bine pentru infracțiunile pentru care faptele nu se pot distinge de dovezile false.
21. Apelează la un juriu de acuzare, un procuror special sau alt organism autorizat de anchetă. Răstoarnă procesul în favoarea ta și neutralizează eficient problemele sensibile fără să deschizi discuția. După ce s-au adunat dovezile și declarațiile, trebuie să fie păstrate secrete pentru a fi bine gestionate. De exemplu, dacă ești în cârdășie cu procurorul, juriului i se pot refuza pur și simplu și toate dovezile relevante se vor sigila, făcându-le inutilizabile pentru investigații viitoare. Odată ce s-a ajuns la un verdict favorabil, problema poate fi considerată încheiată în mod oficial. În general, această tehnică este aplicată pentru a transforma vinovatul în inocent, dar poate fi utilizată şi pentru a susţine acuzaţii atunci când se înscenează ceva contra victimei.
22. Fabrică un adevăr nou. Crează propriile grupuri de experți, autori, lideri sau oameni cu influență capabili să inventeze ceva nou şi diferit prin cercetare științifică, investigaţii sociale sau dovezi favorabile. În cazul în care ai neapărată nevoie să abordezi problemele, o vei face profesionist, prin persoane autorizate.
23. Distrage atenţia maselor cât se poate de mult. Dacă cele de mai sus nu funcționează, pentru a ţine oamenii departe de problemele sensibile, sau pentru a preveni o acoperire mediatică nedorită a evenimentelor, cum ar fi de exemplu procesele, crează povești şi mai mari (sau le tratează-le ca şi cum ar fi mari) pentru a îndepărta masele.
24. Tăcerea critică. În cazul în care metodele de mai sus nu dau rezultate, ia în considerare eliminarea din circulaţie a adversarilor prin soluții definitive cu scopul eliminării în întregime a nevoii de abordare a problemei. Acest lucru poate fi realizat prin moartea, arestarea și detenția, șantajul, distrugerea personalității adversarilor datorită scurgerilor de informații, sau prin distrugerea lor financiară, emoţională sau provocându-le daune grave de nivel medical.
25. Dispari. Dacă ești deţinătorul cheii secretelor sau dacă ești supus unei presiuni prea mari şi simți că începe să devină periculos, părăseşte zona.

Poate abia acum, puteţi înţelege de ce nu “se leagă” nimic, cu toate că avem la dipoziţie atâtea metode de comunicare moderne. Totul pare o babilonie în care fiecare se ceartă cu fiecare, dar dacă ştii să priveşti printre rânduri şi cunoşti aceste metode descrise mai sus, s-ar putea să înţelegeţi că totul este creat artificial, menţinut aşa şi controlat de către cei care nu doresc: să facem un schimb onest de informaţii, să găsim cele mai bune soluţii la dilemele şi problemele noastre, să-i identificăm pe cei cu adevărat valoroşi dintre noi, să găsim rezolvarea raţională a unor probleme care – fără un dialog autentic – par de nerezolvat.

Secretele Dacilor Sub muntii Carpati.

Subterane prin muntii Carpati 

Tunelele de sub muntii carpati ,sfinxul din Bucegi,Traditii si Ritualuri Dacice ce inca traiesc in Romania de azi si nu numai!

Putini stiu ca Muntii Carpati sunt strabatuti de tuneluri care se întind pe zeci si sute de kilometri, formând o adevarata retea subterana. Nimeni nu stie nici cine le-a facut si nici care era destinatia lor initiala.
Cele mai vechi atestari ale tunelurilor de sub munti sunt de pe vremea dacilor, mai exact din timpul celor doua razboaie ale lui Decebal cu romanii, când armatele dacilor dispareau efectiv din fata romanilor de fiecare data când sortii unei batalii data în munti înclina de partea dusmanilor. Aceleasi tuneluri au fost folosite de regele dac pe timp de iarna, pentru a ajunge la Dunare si a prelua comanda trupelor aliate cu dacii. A urmat un atac distrugator, la sud de Danubiu, dacii si aliatii lor necrutând nici un supus roman. Din pacate, la întoarcerea lor, din cauza vremii care s-a încalzit brusc, inexplicabil, o mare parte dintre calareti înecându-se în Dunare, gheata cedând sub greutatea lor.Dupa secole bune, trecerile subterane din Carpati au fost folosite de domnitorii români, care-si trimiteau aici familiile si vistieria tarii, în vremuri de restriste. Mai mult, sute de ani platoul Bucegilor a fost interzis accesul oamenilor de rând, acolo fiind antrenate trupele de elita ale Ţarii Românesti, celebrii calareti rosii, proveniti doar din rândul boierilor.

În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat masurari radiestezice care au aratat existenta unor câmpuri de forta care traverseaza muntii dintr-o parte în cealalta. Se presupune ca liniile de forta ar urma tunelurile stravechi. În plus, privita de sus, harta acestor linii energetice apare sub forma unui imens lup stilizat, având gura deschisa, ca înainte de a-si ataca prada. Capul lupului este în Muntii Apuseni, iar coada coboara pâna în apropiere de Pietrosita, în judetul Dâmbovita.
Muntele ce adapostea pestera unde se retragea marele preot al getilor se numea KogaionÎn Geografia (VII, 3, 5), Strabon scrie: Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel îl numeau getii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alaturi". KOG-A-ION înseamna "Capul Magnificului", fiind si denumirea getica a Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacra, cunoscut sub numele de "Sfinxul Românesc".

Râul ce curgea prin apropiere, despre care scrie Strabon, nu poate fi decât Ialomita, careia getii îi spuneau si NAPARIS "Cerescul; Divinul". Evident, adapostul marelui preot era Pestera Ialomicioarei. Deocamdata, singura inscriptie getica, unde apare numele Kogaion, este un text orfic, în versuri, pe o caramida descoperita la Romula (Resca-Dobrosloveni, jud. Olt): 
HAR TIOSTINTONINOSINSUS TIKO IS DAKONKAND SIA TIL KOGAIONILMATON HLIOYLOPLEISTE NAKTOILO 
Traducerea: Mare e Zeul, întotdeauna (si pretutindeni)! Asa sa spuna vitejii (cei curati), când privesc spre Kogaion! Ucenicii (recrutii) sa cânte: Sfânt (puternic) este Domnul Noptii! 
Din text se deduce ca «Domnul Noptii» este echivalent cu Kogaion. Legendele elene si romane spuneau ca Orfeu era trac si ca MAINADES «Dansatoarele (sacre)» îi taiasera capul, pe care apoi îl aruncasera în râu. Tot despre el se spunea ca era printul KYCON-ilor, etnonim apropiat de Kogaion. Cetatea natala a lui Orfeu era D-ION «A(1) lui Ion; A(1) Magnificului». Pe de alta parte, autorii antici scriau ca misterele orfice se celebrau noaptea. Asadar, sculptat de om sau modelat de natura, "Sfinxul" de pe platoul Bucegilor reprezenta, pentru geti, capul lui Orfeu, Domnul Noptii. Cu trei milenii înainte de autorul inscriptiei de la Romula, un initiat orfic desenase o cruce pe una din tablitele de la Tartaria. În vârful crucii se afla un cap, desigur al lui Orfeu. Tablita poarta urmatorul text: NUN KA SA UGULAS PA IDIM KARA I. Traducerea: Omul (nobilul) care stie tainele va merge în ceruri. O statueta dacica îl reprezinta pe Orfeu, cu bratele în forma de coroana. Pe vesmântul sacerdotal al marelui erou civilizator se observa o cruce. Misterul orfic al Celui Jertfit s-a pastrat în datina româneasca a Caloianului. O veche atestare a acestui obicei pare a fi o relatare a lui Diodor Sicul: "În Frigia, întâmplându-se odata sa cada o epidemie asupra oamenilor, iar de alta parte suferind si pamântul de seceta, oamenii consultara oracolul asupra mijloacelor prin care sa departeze de la ei aceste calamitati, iar oracolul le raspunse ca sa înmormânteze trupul lui Attys si sa o venereze pe Kybele ca divinitate.

Deoarece, însa, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai ramasese nimic, frigienii au facut imaginea tânarului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântara, îndeplinind si onorurile funebre potrivite cu soarta lui, si acest obicei ei îl tin constant pâna în zilele noastre". Attys era doar varianta traco-frigiana a lui Orfeu, caruia geto-dacii îi mai spuneau si GALLIEN "Superbul; Magul; Poetul", ION "Maretul" sau I-ANA "Al Anei". Ultimele trei apelative se regasesc în bocetele Caloianului: 

Caloiene, Iene,Du-te-n cer si cereSa deschiza portile,Sa sloboada ploile,Sa curga si gârlele,Zilele si noptile,Ca sa creasca grânele! 

Iani, Iani, Caloiani,Ia cerului tortelesi deschide portilesi porneste ploile!
Amintindu-ne ca Mainades "Dansatoarele (sacre)" i-au taiat capul lui Ion-Orfeu si i l-au aruncat în râul Naparis, este limpede ca traditia Caloianului are mai bine de cinci milenii si ca provine din misterele orfice. Râului pe care a plutit Kog-a-Ion "Capul Magnificului" i s-a mai spus si AURU-METTI "Drumul Celui Curat (Stralucitor)", de unde vine si actualul nume al Ialomitei. Obiceiul Caloianului este caracteristic mai ales Munteniei (Ialomita, Buzau, Braila) si are loc, de obicei, în martea a treia dupa Pastele ortodox. Înca din zori, fetele de la 5-6 ani în sus se strâng la un loc si se împart, dupa vârsta, în doua sau mai multe cete. Fiecare ceata îsi alege o conducatoare. Fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care îl împodobesc cu panglici, cârpe colorate si flori, iar pe cap îi pun drept caciula o coaja de ou rosu. În unele sate îl îmbraca în straie taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Calian, Caloian sau Scaloian. Fetele pun Caloianul într-un sicriu mic, bine încleiat " ca sa pluteasca pe apa " sau pe o scândura, îl înconjoara cu coji de oua rosii, pastrate de la Paste, precum si fel de fel de flori, printre care predomina busuiocul, apoi îl îngroapa pe câmp, printre bucate, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori într-alt loc ascuns. Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot " Mainadele erau preotesele Soarelui! " alta, dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista alba în vârf, înaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul. În urma cortegiului vin celelalte fete, cu lumânari aprinse, bocind: 
Caloiene, Ene!Cum ne curg lacrimileSa curga si ploile,Zilele si noptile,Sa umple santurile,Sa creasca legumilesi toate ierburile!
Alte fete îi plâng pe frati, surori, parinti, daca au! Dupa înmormântare, Caloianului i se face pomana, timp în care e bocit din nou: 
Iene, Scaloiene!Tinerel te-am îngropat,De pomana ca ti-am dat,Apa multa si vin multSa dea Domnul ca un sfânt,Apa multa sa ne ude,Sa ne faca poame multe!
A treia zi, dupa ce l-au înmormântat, adica în a treia joi dupa Pastele ortodox sau în ziua de Paparude, fetele se aduna iarasi, se duc la locul unde a fost înhumat, îl dezgroapa si-l bocesc: 
Caloiene, Ene,Ma-ta te cataPrin padurea deasa,Cu inima fripta, arsa,Prin padurea rara,Cu inima fripta, amara!

Fetele îl aduc în sat si îl arunca într-o fântâna sau se duc si-i dau drumul sicriului pe un râu sau pe un lac, urând ca anul sa fie ploios si plin de belsug. În multe locuri, Caloianul e mai întâi frânt în bucati si abia dupa aceea diferitele sfarâmaturi sunt aruncate în fântâni, în balti ori pe râuri. Apoi se aduna toate fetele la o casa si acolo coc o placinta mare, numita ghizmana (cf. trac. AKES-SAMENOS "Gradina (Samânta) Magica"), ori mai multe placinte si alte bucate. Flacaii aduc vin si lautari, se aseaza toti la masa, manânca si beau din pomana Caloianului. Alteori, fetele îmbraca un sul cu straie femeiesti si umbla cu el pe la casele oamenilor; si la casa unde se duc, gazda trebuie sa ude acel sul cu apa, apoi le da faina, oua, unt s.a. Cu ceea ce aduna fac si ele placinte, bucate, aducând si vin, si aceasta se numeste Pomana Caloianului. Iar acelui sul îmbracat, i se spune, ca si omului de lut, tot Caloian sau Scaloian. 

Pe vremuri, în unele sate se faceau doua papusi, care se numeau Tatal Ploii si Maicuta Soarelui (cf. rom. maicuta "calugarita"). Nu se stie cum si când aceste denumiri s-au prefacut în Tatal Soarelui si Maicuta Ploii. Initiat în misterele orfice ale stramosilor, Ionita, marele tar al românilor si bulgarilor, si-a adaugat supranumele de CALOIAN. 

Ca Domn al Noptii, Orfeu

Orpheus-Eurydice

era considerat si cel ce aduce visele (cf. gr. M-ORPHEOS, zeul viselor), semizeul Somnului. Acest Ion-Iana, sub numele de Mos Ene aduce si acum somnul copiilor români. Tot de la ION "Magnificul" provine si titlul voievozilor români, ajuns într-o epoca mai târzie .

Aceste Ritualuri stravechi din fericire nu sunt doar niste legende, ele inca exista si le practicam,unii considerand ca au ramas dupa vremea Domnitorilor,ele provenind de fapt dupa vremea Dacilor iar Domnitorii acestei tari le-au pastrat si lasat mai departe cu mare credinta acestui popor.Fotografiile de mai sus de la Ritual sunt reale si chiar recente.Apreciaza-ti si protejaza-ti valorile.Du-ti valorile mai departe si fi mandru ca faci parte dintr-un popor Nobil,ajuta-ti poporul si apara-ti tara,fara regrete,fara frica.Merita,altii in locul nostru ar face-o si cu ochii inchisi fara sa puna o clipa in balanta,riscul propriei vieti!.

Nemiloasele mâhniri ale Reginei Maria

Chipul Reginei Maria a României a fost şi va dăinui atât de luminos încât nu-i poate fi dăltuită forma şi nu i se poate descătuşa izvorul strălucirii, decât într-o piatră mai rară decât oricare dintre acelea trecute prin mâna şlefuitorului de diamante. Regina Maria a fost uimitoare în toată înfăţişarea şi purtarea sa, distinsă, elegantă, sensibilă, frumoasă şi  deopotrivă eroică, luptătoare, răzbătătoare, purtând în sine şi translând prin generaţii o sublimitate rară, un sumum al frumuseţii reginelor Europei, înrudite şi de o seamă în calităţile de corporalitate şi spirit care schimbă ochiul în oglindă iar inima o scaldă în mângâierile catifelei.
Până azi, Reginei Maria i se închină o dragoste mare şi curată. Amintirea ei galopează odată cu timpul, dar lasă împietrit în istorie un model, astăzi îndelung aşteptat, cu atât mai chemat la loc, cu cât nepoata sa, Principesa Moştenitoare Margareta a României e deopotrivă de strălucitoare şi cu dreapta măsură a asemănării, potrivindu-i-se, de asemenea, numele „Prinţesa inimii”.
Mare suverană în viaţa Reginei Maria a fost întotdeauna dragostea, gestul graţios al binefacerii, neastuparea urechii la chemarea îndureraţilor, deschiderea sufletului, ataşamentul la bucuriile oamenilor, neîntrebuinţarea paloşului trufiei, dăruirea de sine, coborârea la oameni. De-am putea să-i punem azi vreo întrebare, trebuie să ne-o punem nouă înşine, mai întâi: cât de mult o cunoaştem, cât o iubim, cât de mult ne dorim propriul bine, câtă amăgire mai încape în conştiinţe?! Fără, însă, a putea întreba, nici fiindu-ne fiecăruia la îndemână răspunsul, pentru că el vine din inima istoriei şi pe scara ei, avem ca răspuns zguduitoarea odisee a vieţii unei regine simbol pentru ţară şi universalitate.
Dincolo de firea sprintenă şi chipul uimitor de frumos, ea avea un chip interior, chinuit de multe răniri, lungi singurătăţi, groaznice mâhniri, fierbătoare trăiri de iubiri şi descurajări.

Războiul, înfricoşătoare jertfă

Întâile înghiţituri de pelin i-au înăduşit gustul vieţii cu ororile războiului. Europa, împărţită în vremea sa în idealuri sinistre de expansiune pe şenile şi desfăcută în ţări beligerante, nu a lăsat-o nicio secundă indiferentă. Inteligentă, frumoasă, curajoasă, hotărâtă, Regina Maria nu a participat numai la viaţa culturală a ţării ci i-a atins şi rănile, i-a şters şiroaiele de sânge, i-a străbătut tranşeele fronturilor, i-a îngrijit şi îmbărbătat soldaţii zdrobiţi de schije, i-a tânguit morţii, i-a presărat jerbe sub cruci, i-a ajutat săracii doborâţi în prăpastia mizeriei, făcând acte de binefacere.
Războiul a fost întâia crudă mâhnire a Reginei Maria. A participat activ pe front, printre ostaşii de pe câmpurile de luptă, care o chemau, răpuşi, în ajutor, numind-o „Mama Regină”, „Mama tuturor”, „Mama noastră”, „Mama răniţilor”, „Regina soldat”, „Regină soră de caritate”… Aceste apelative s-au născut din gloria unei femei încleştate în confruntări aprige despre care s-a revărsat multă cerneală în pagini de literatură română şi universală, de atunci şi până azi.
Adâncile mâhniri ale Reginei Maria, provocate de grozăviile războiului nu au putut fi scrise încă de nimeni mai bine, ca de însăşi Regina, în jurnalele sale. Însemnările de pe frontul de răsărit, unele făcute, probabil chiar în timpul şi locul incursiunilor sale în inima primejdiilor şi marilor nenorociri, altele la reşedinţa regală de la Iaşi, au în ele dramatismul trăirii pe viu a neînţelesului şi nesfârşitului atac al omului la om. În România zguduită de bombe şi scăldată în sânge, din anii Primului Război Mondial, Regina Maria s-a aflat de atâtea ori prin satele răscolite de lupte, ori printre răniţi şi peste cadavre, pe câmpul de luptă, în barăci, gări, spitale… A îngrijit soldaţi năpădiţi de păduchi infectaţi de tifos exantematic, bolnavi de tuberculoză, cu oasele fărâmate, străpunşi de schije…
„În ţările primitive” notează Regina, e totdeauna o fiinţă către care toţi se întorc instinctiv, în chip de disperare”. „…întrucâtva ajunsesem eu «Mama tuturor», simbolul supremului ajutor, căutat de orice om, în ceasuri de durere. Am văzut bătrâni de 70 de ani care-mi ziceau «Mamă»!”.
Din zori, până la asfinţit, Regina era printre răniţi, nu se dădea înapoi în faţa niciunei primejdii, păşea printre răniţi şi cadavre, pe sub cerul întunecat de norii exploziilor acolo unde cineva striga după ajutor. „Dante n-a născut niciodată un iad mai înfiorător”, scrie Regina. Epidemiile se răspândeau cu iuţeală, primejduind nu numai viaţa ostaşilor, ci şi a locuitorilor Moldovei devastate de război! Gările, barăcile, spitalele erau pline de bolnavi, răniţi şi morţi. Cât priveşte starea de igienă a ostaşilor, nu pot fi cuvinte mai cutrenurătoare ca ale Reginei: „Nu exagerez când spun că erau de sus până jos plini de păduchi. La început nu înţelegeam ce era acel nisip sau praf ce se găsea în toate cutele hainelor lor şi aproape nu-mi venea să cred când mi s-a spus că nu era nici nisip, nici praf, ci păduchi. Şi aceşti păduchi, după cât se spunea, duceau pretutindeni molima tifosului. Pentru prima dată am înţeles pe deplin cât erau de periculoşi. În ce chip mă puteam feri oare de o insectă care nu era mai mare ca un bob de nisip? Multe dintre eroicele noastre ajutoare şi-au pierdut viaţa în această crâncenă luptă. Erau locuri de neînchipuit!”.
În bubuitul tunului, Regina Maria a trăit printre oameni drama umană a războiului, răbdând cu ei durerile, sărind în ajutorul lor, reprimând cu tot sufletul mânarea sinistră a omului înspre om, cu armele ucigaşe. „…îmi petreceam întreaga zi printre răniţi”, consemnează Regina. „Din toate părţile sunt chemată neîncetat, ei cred că eu pot găsi leac pentru orice suferinţă a lor. Îi răsfăţ în toate felurile ce pot născoci, iar ei se bucură ca nişte copii, de cel mai mic lucru. Tăria cu care-şi rabdă durerile are în ea ceva sublim. În ciuda grozăviei chinurilor, stau printre ei ceasuri întregi şi niciodată nu-mi vine să fug. Dar uneori când trec din aceste spelunci ale durerii în splendida lumină a soarelui, îmi vine să întind braţele spre cer întrebând: De ce, de ce, de ce?! Altă privelişte impresionantă o formează nevestele şi copiii care se adună cârduri pe drum când trec eu şi vin să-mi spună nenorocirile lor”.
Groaznici ani de cenuşă şi drame, ai războiului. Regina a simţit durerea, ura, moartea, până în tenebrele sufleteşti. Pe front, pe la casele românilor, prin localităţi, în Iaşiul răvăşit de război, la Bacău, Târgu Ocna, Comăneşti, Oneşti…, la hotarele cu Bucovina şi Basarabia, pretutindeni pe liniile frontului, Regina s-a părăsit de propria odihnă şi linişte, chemată să mângâie pe cei devastaţi de ororile războiului.

Asasinarea Familiei Imperiale a Rusiei, groaznica mâhnire

O altă neagră mâhnire a Reginei Maria a fost asasinarea Familiei Imperiale a Rusiei. În acelaşi timp al atrocităţilor războiului, într-o ascensiune ajunsă la paroxism, punea mâna pas cu pas, pe Rusia, Vladimir Ilici Lenin.
Măcelul familiei Ţarului Nicolae de care era legată prin rudenie Regina, ca nepoată a ţarului, mama ei Alexandrovna fiind fiică a Ţarului Alexandru al II-lea, a consternat-o pe regină. Va scrie, îndurerată, mai târziu: „Moscova! Străvechea cetate a ţărilor, azi oraşul lui Lenin şi Troţki, al lui Derjinski şi Stalin. Azi sunt părăsite catedralele aurite, iar în marea curte din faţa Kremlinului se ridică un groaznic monument unde sunt expuse rămăşiţele celui care ajunsese şi el timp de o clipă, aproape o zeitate. Într-o cameră cu draperii roşii zace într-un sicriu cu capac de sticlă, ca să-i poată vedea oricine sinistrul chip. Iar poporul, veşnicul amăgit, trece în cete tăcute, în faţa hidei măşti a tiraniei lui, astăzi îngheţată de mâna morţii. Chipul lui nu e o privelişte plăcută, dar poporul căruia i s-a spus că l-a mântuit, că l-a scăpat de obidă, nu încetează a trece în şiruri lungi dinaintea trupului său îmbălsămat, biet popor plin de aşteptare, răbdare, şi înşelat. Cetele trec şi iarăşi trec, fără să le pese că acel covor ce se întindea la picioarele marelui uzurpator fusese un adevărat râu de sânge, iar nu postavul stacojiu, peste care odinioară păşise ţarul. Dar cui îi pasă astăzi că idolii slăviţi ieri, cu cinci copii nevinovaţi, copii ai lor sunt acum un morman de oseminte carbonizate în depărtata Siberie? Şi chiar acestor oase carbomizate nu li s-au îngăduit odihnă. Nu le-a fost deajuns să ciopârţească mutilatele rămăşiţe ale victimelor cu satârul de măcelar, ascuţit anume pentru această împrejurare, ci le-au azvârlit în fundul unei mine părăsite, iar de teama ca nimicirea să nu fie desăvărşită, s-au aruncat peste ele grenade de mână, în groaznicul lor mormânt!”.
Cu inima plină de amintiri de la curtea imperială (Regina a fost prezentă şi la ceremoniile imperiale, pe când avea douăzeci şi doi de ani, la încoronarea Ţarului Nicolae al II-lea şi a Ţarinei Alexandra, în vara anului 1894, la Moscova), mâna reginei noastre scria aceste amare şi tragice foi de jurnal.

Ireparabila dezamăgire: escapadele fiului Carol

O altă mare mâhnire i-a săpat-o în suflet propriul fiu, Principele Carol care avea să ajungă pe tronul României şi să abdice de mai multe ori. Alunecat în plasa unor pasiuni vicioase, îndepărtate de la responsabilitatea care decurge din rangul de rege, Principele Carol a pricinuit multă suferinţă părinţilor săi, Regele Ferdinand I şi Regina Maria. Aventurile amoroase ale prinţului, care s-a încurcat mai întâi cu Zizi Lambrino, căsătorindu-se pe ascuns cu ea, la Odesa, în timpul războiului, pe 13 septembrie 1918, apoi amorezarea de Elena Lupescu şi renunţarea de trei ori la calitatea de moştenitor al tronului, a lui Carol, a pus jar pe rana inimii Reginei.
Ca fiecare dintre trecătorii lumii acesteia, şi Regina Maria a avut dureri personale, mai mici sau mai mari, elanuri şi descurajări, bucurii şi valuri amare, a văzut în lume bine şi rău, dreptatea şi biciul oprimării, a îndurat suferinţele pentru suferinţele celor apropiaţi din familie, sau de oriunde, a rezistat la plecarea pe drumul veşniciei a celor dragi din familia sa, printre care a soţului ei, Regele Ferdinand, sau a Principelui Mircea, dar marile mâhniri nemiloase au fost războiul, asasinarea Ţarului, Ţarinei şi a celor cinci copii ai lor, escapadele lui Carol, fiul ei risipitor, amara dezamăgire din partea sa pentru că nu atribuia suficientă rigoare poziţiei impuse calităţii de prinţ şi apoi de rege, viaţa sa personală fiind menită să aducă prejudicii dinastiei şi ţării. Această din urmă mâhnire a fost nu numai a ei, ci a întregii familii şi a ţării. Au avut de suferit, din pricina lui, în afară de părinţi, soţia, minunata Regină Elena, fiul lui, Principele Mihai, viitorul Rege. Comportările lui Carol au creat nelinişte în ţară!
Nici durerile propriului corp şi marile umbre din viaţa sufletească a Reginei nu au fost mai prejos în a roade şi otrăvi inima ei. O boală severă a măcinat-o chinuitor, treptat şi ireversibil. S-a tratat la Merano, în Italia, apoi la sanatoriul doctorului Lachmann, lângă Dresda. Corpul şi sufletul, însă i-au cedat, biruite de boală şi istovite de izolarea la care a obligat-o fiul ei Carol, incalculabil şi inimaginabil de indiferent şi nedrept cu Regina, în raport cu dragostea de mamă din partea ei şi cu educaţia primită la curtea regală. Zăcea din 1936, probabil răvăşită de violente hemoragii interne.

Inima Reginei tuturor românilor

La 14 iulie a revenit în ţară, de la sanatoriul de la Weisser Hirsch, unde îngrijirile medicale i-au fost neputincioase în lupta cu boala, apoi, la 18 iulie 1938 a murit, la Sinaia. „Puterea”, scrisese Regina, „este un tovarăş de care nu te desparţi uşor, când te părăseşte se duce cu ea şi interesul viaţii! Cu ochii uscaţi, cu pumnul încleştat, te uiţi după ea cu privirea fixă, gelos pe următorul pe care îl va alege”.
A murit la castelul Pelişor. Funerariile naţionale au fost impresionante, deşi Regele Carol al II-lea a oprimat-o cu singurătate şi constrângeri. A fost transportată cu un cortegiu funerar la Palatul Cotroceni, unde s-au tras la sosire şaptezeci şi cinci de salve de tun. Pe 24 iulie a fost coborâtă în necropola regală din biserica episcopală de la Curtea de Argeş. „În sunetul clopotelor”, e scris în prsa vremii, „în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o, ori care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria a făcut ultimul drum în eternitate”.
Inima Reginei a fost şi este azi nepredată întunericului, răcelei mormântului, rămânând să se scalde în zarea lumii în care s-au scurs bucuriile şi patimile, până la ultima secundă de viaţă. A fost aşezată într-o caseta din argint, înfăşurată în drapelele naţionale ale României şi Angliei şi introdusă într-o altă casetă de argint aurit, cu monturi de platină şi pietre preţioase (briliante, safire, rubine) pe care s-au încrustat stemele provinciilor României întregite, simbolistica heraldică română şi britanică şi monograma Reginei. Depusă la început în biserica mănăstirii Cotroceni, a fost preluată şi dusă cu ceremonial, după trei luni, la biserica ortodoxă „Stella Maris” din grădina vilei de la Balcic.
După cedarea Cadrilaterului, Bulgariei, în septembrie 1940, inima Reginei a pornit pe un nou drum de bejenie şi a fost aşezată, prin voinţa Principesei Ileana, într-o firidă săpată în stâncă, lângă Castelul Bran. În 1968 i s-a schimbat locul, în incinta Castelului Bran, iar în martie 1971 a fost aşezată la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Regina Maria şi-a trăit odiseea vieţii sale, lăsând istoriei pagini de aur şi un model, făptuind în toate domeniile vieţii româneşti ale vremii, urme răzbătute până azi, ale minunatului spirit şi marii inimi, în care au zăcut tainic şi nemiloasele ei mâhniri!

Sursa: Aurel V. Zgheran

Trei "mistere" din istoria Dacilor

Stim adevarul despre originea dacilor ?

Paleontologii au stabilit ca omul de Neanderthal a trait in urma cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciulesti, comuna Tetoiu, jud. Valcea, pe Valea lui Grauceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea ii apartine savantului Dardu-Nicolaescu-Plopsor. Cum e posibil?!..
Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 i.e.n.) si ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 i.e.n.) ofera un numar iompresionant de mare de coincidente intre denumirile mitice ale unor personaje si locuri din antichitate si denumirile de azi ale unor localitati situate pe teritoriul tarii noastre. Pe traseul de la varsarea Dunarii in Marea Neagra la punctul de confluenta al Tisei cu Dunarea si apoi al punctului de confluenta al Somesului cu Tisa, mergand spre amonte, se ajunge in zona Mediasului Aurit din nordul Muntilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Somesului. Pe acest traseu se gasesc o seama de localitati ale caror denumiri de azi coincid in mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Aceasta observatie l-a facut pe cercetatorul stiintific geolog Mircea Ticleanu sa adopte ipoteza si sa finalizeze un studiu in care a demonstrat ca drumul pe ape al argonautilor a urmat traseul pe Dunare. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinatia finala a expeditiei in Caucaz. Dar informatiile de atunci se pare ca situau Caucazuil la vestul Marii Negre dupa cum ne-o confirma atat scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman si istoric, care aminteste in secolul IV e.n. de un tinut „Caucaland” situat pe malul stang al Dunarii la marginea bazinului Panonic, a carei descriere corespunde cu Muntii Apuseni de la vestul Marii Negre…

Se inrudeau dacii cu celtii ?

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu are o teorie interesanta, dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii !
Prima mentiune despre daci o gasim la Caesar, in „De Bello Gallico”. Dar este asa, o referire colaterala. Sigur, mai avem si textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care insa nu l-a scris el. In „De Bello Dacico” citim ca efortul principal de razboi al lui Traian a fost in sud cand a trecut Dunarea, si apoi in munti unde i-a invins pe daci fara probleme. Aceia din munti poate ca se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. Si atunci cartea despre razboiul de la nord de Dunare s-a numit „De Bello Dacico”. Numai ca anumite unele elemente de acolo, din muntii Orastiei, ii arata pe daci mai aproape de populatiile atestate arheologic in Transilvania si chiar in Europa Centrala, mai exact de celti, desi cu unele elemente comune cu populatiile din Campia Romana, potrivit 2012en.ro.

Au fost dacii infranti de romani ?

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exist a un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta “prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.