Pune graul la incoltit si usturoiul la geam!

Credinciosii il sarbatoresc vineri, 30 noiembrie pe Sfantul Andrei, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus si considerat de ortodocsi "Ocrotitorul Romaniei", Apostolul romanilor sau crestinatorul poporului roman. Aceasta sarbatoare fiind considerata una dintre cele mai mari si importante ale poporului Roman de prin toate timpurile,dupa craciun si paste,aceasta avand valoare atat religioasa cat si nationala in aceasi masura!

Numele Andrei deriva din grecescul Andreas, care inseamna "viteaz", "barbatesc". Acesta este un nume grecesc, desi Sfantul Apostol Andrei era iudeu.
Povestea Sfantului Andrei 
Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. 
Dupa Inaltarea lui Hristos la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui Intai chemat i-au cazut sortii sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeea. Insa a umblat in aceste locuri nu in graba, ci in fiecare zabovind si rabdand multe impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos.
Sfantul Andrei ar fi avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Chemarea lui Andrei la apostolie este relatata de Sfantul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari.
Racla cu capul Sfantului Andrei se afla la Iasi

Multe lacasuri de cult poarta numele Sfantului Andrei. Cea mai importanta este Pestera Sfantului Andrei, o biserica adevarata, sapata in stanca, in care se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte merg acolo pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest "pat al Sfantului Andrei".

Peste 600.000 de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Andrei.PS:In anul 1996, a fost adusa la Iasi, de la Catedrala mitropolitana din Patras (Grecia), racla cu capul Sfantului Apostol Andrei.

Urmasii dacilor, copiii orfani ai istoriei

Hutulii sunt un trib vechi de munte, risipiti de-a lungul Carpatilor, incepand din Polonia si pana in Maramures si Bucovina. In tara, ei pot fi gasiti la Moldovita, Argel, Breaza, Moldova Sulita, valea Suhei (zona Ostrei), Carlibaba, si in zona Maramuresului, unde sunt din ce in ce mai putini, fiind asimilati de ucraineni.
Hutulul Balabasciuc vorbeste cu patos referitor la originile inaintasilor si la diferenta dintre ei si ruteni: „Unii sustin ca hutulii ar fi neam slav, altii, printre care si Mihai Eminescu, considerau ca hutulii sunt daci liberi, slavizati in decursul istoriei, varianta pe care si eu o imbratisez, pentru ca hutulii s-au considerat intotdeauna un popor liber, n-au avut un conducator. Insa ei sunt cunoscuti ca etnie, desi, oficial, nu sunt recunoscuti. Austriecii, cand au venit 1776, in Bucovina, au facut distinctie intre hutuli si ruteni. Rutenii erau ucraineni, hutulii erau niste oameni de la munte, oameni liberi“.
Desi se aseamana cu rutenii la vorba, hutulii se deosebesc de acestia prin fizionomie si religie. Ei vorbesc un dialect, format din cuvinte romanesti, cuvinte ucrainene si cuvinte nemtesti. Prin port, traditii si obiceiuri, se aseamana mult cu romanii.
„Hutulii sunt copiii orfani ai istoriei. Orfani, pentru ca nu isi stiu originile. O alta similitudine intre daci si hutuli este aceea ca nu si-au scris istoria. Nu au avut dorinta de a-si pastra istoria, identitatea, memoria stramosilor, si de a-si cultiva originile“, este de parere scriitorul Balabasciuc, potrivit ziarullumina.ro.
Si continua: „Hutulul, prin felul lui de-a fi, este omul momentului. El traieste clipa. Nu se gandeste ce a fost ieri sau ce va fi maine. Daca astazi i-a fost bine si e multumit, totul este bine. El nu primeste lumea in ansamblul ei, el o priveste punctual. Am ce manca? Am ce bea? Atunci este foarte bine. Si ii numesc copii, pentru ca sunt niste oameni de o candoare deosebita, in ciuda aspectului matahalos, semn al sanatatii de fier“.

Cateva mituri istorice care s-au dovedit a fi false

1. Sclavii evrei nu au fost cei care au construit piramidele.

Acest mit îşi are rădăcinile în comentarile făcute în timpul unei vizite în Egipt de către fostul premier israelian Menachem Begim.

"Niciun evreu nu a construit piramidele pentru că evreii nu existau în perioada în care piramidele au fost construite", explică Amihai Mazar, profesor la Univeritatea din Ierusalim.

Potrivit celor mai recente descoperiri arheologice, egiptenii au construit singuri piramidele.

2. Cleopatra nu era egipteancă.

Cleopatra parţinea dinastiei Ptolemeică, o familie cu origini greceşti care a condus Egiptul după Alexandru cel Mare. Ea a fost primul membru al familiei care a învăţat limba egipteană.

Mitul conform căruia aceasta ar fi fost de origine egipteană a pornit, cel mai probabil, de la modul în care Cleopatra se prezenta în public, mai exact drept reîncarnare a zeiţei egiptene Isis.

3. Vikingii nu purtau coifuri decorate cu coarne.

Arheologii nu au găsit nicio dovadă conform căreia coifurile decorate cu coarne ar fi fost purtate într-adevăr de către vikingi. Cel mai probabil acest mit a pornit de la lucrările realizate în anii 1800 de către artistul suedez Gustav Malmstromstems.

Descoperirile arheologice de până acum ne arată că luptătorii vikingi nu purtau, de cele mai multe ori, nimic pe cap atunci când se avântau în luptă.

4. Cristofor Columb nu a descoperit America.

Columb a ajuns pe uscat în zona Caraibelor şi a explorat America Centrală şi de Sud. El nu a ajuns niciodată în America de Nord. Cu toate acestea, americanii sărbătoresc anual Ziua Columb.

5. Napoleon Bonaparte nu era chiar atât de scund.

Napoleon Bonaparte avea o înălţime de 1,67 metri, peste media înregistrată în rândul bărbaţilor francezi, de 1,64 metri.

Cu toate acestea, în prezent folosim sintagma "complexul Napoleon" atunci când vorbim despre bărbaţi scunzi care au probleme de inferioritate.

6. George Washington nu a avut niciodată dinţi din lemn.

Preşedintele american George Washington a avut probleme destul de mari cu dantura. El a purtat de-a lungul vieţii mai multe seturi de proteze dentare realizate din fildeş, aur şi plumb, dar niciodată din lemn.

Printre băuturile preferate ale lui Washington se număra vinul de porto. Este posibil ca acesta să îi fi modificat în timp dinţii astfel încât să pară mai închişi la culoare, mai apropiaţi de culoarea lemnului.

7. Marele Incendiu din Chicago nu a fost produs de o vacă.

Marele Incendiu din Chicago a cauzat, în anul 1871, moartea a sute de persoane şi distrugeri masive extinse pe o suprafaţă de aproape 8 kilometri pătraţi. Se pare că incendiul ar fi început într-adevăr pe una dintre aleile din Chicago, dar până la ora actuală nu se cunosc cauzele exacte care l-au declanşat.

Jurnalistul care a atribuit incendiul "vacii doamne O' Leary" care a dărâmat o lumânare a recunoscut ulterior că a minţit în legătură cu acest detaliu.

8. Gripa spaniolă nu a provenit din Spania.

Denumită iniţial "răceala de trei zile", această boală a ucis circa 50 de milioane de persoane în anul 1918. Mitul potrivit căruia aceasta ar fi apărut iniţial în Spania a apărut cel mai probabil pentru că ţara a fost într-adevăr grav afectată boală.

Este aproape imposibil să determini locul unde a apărut pentru prima oară gripa spaniolă, dar se crede că de fapt acesta ar fi avut ca origine statul american Kansas.

9. Angajaţii de pe Wall Street nu s-au sinucis sărind de la etaj din cauza Marii Recesiuni.

Între Joia Neagră şi finalul anului 1929, s-au comis cinci sinucideri care au putut fi legate de evenimentele care au dus la Marea Recesiune din SUA. Doar două dintre acestea au avut loc pe Wall Street, dar cele două persoane nu s-au aruncat de la etaj, ci s-au sinucis folosind pistoale.

Mitul a început să se răspândească în momentul în care comedianţii au început să facă glume pe seama situaţiei grave a economiei.

10. Albert Einstein nu a rămas corigent la matematică

Einstein excela în domeniul matematicii încă de la vârstă fragedă. Zvonurile conform cărora acesta nu ar fi putut să rezolve corect o ecuaţie au început odată cu "Ripley's Believe It Or Not".

Foaia matricola a lui Einstein, de la vârsta de 17 ani, arată că cea mai mare notă obţinută de acesta, un şase, fusese primită la Algebră şi Geometrie.

Cateva ierburi utile din medicina Dacilor!

Medicina Dacilor 

Ierburile tămăduitoare, fagurii cu miere, tămâia sau sarea sunt leacuri vechi pe care românii le folosesc de veacuri cu aceeaşi încredere. Încă din vremea dacilor, ne-au rămas moştenire remedii naturale din plante şi minerale, pe care ştiinţa le confirmă astăzi. 
 

Stramosii nostri aveau o "farmacie" bogata din plante pe care le foloseau cu toata încrederea. Multe leacuri s-au pierdut, dar câteva dintre cele mai bune au ramas scrise în cartea medicului Dioscoride, "De Materia Medica", ajungând pâna în zilele noastre. Chirurg în armata imperiului, în timpul lui Nero, Dioscoride strabatea ţinuturile cucerite de romani si culegea informaţii despre cele mai bune ierburi vindecatoare. Cele cinci volume, în care descrie peste 600 de plante si întrebuinţarile lor, reprezinta prima culegere competenta de leacuri din istoria medicinii. Iata câteva din ierburile folosite de daci, menţionate în scrierile lui Dioscoride, pe care le regasim si azi în preparatele naturiste. Plante vindecătoare din vremea dacilor

Lumânărica

  

Azi i se mai spune "medicul plamânilor", pentru proprietaţile ei curative în bolile respiratorii si pulmonare. Dar si dacii o foloseau în acelasi scop. Fierturile de lumânarica tratau tusea si raguseala, iar turtele fi erbinţi din frunze si fl ori se ţineau pe piept pentru dureri. Din radacina, care este astringenta, se faceau ceaiuri pentru dureri de stomac si diaree.

Coada şoricelului

  Uleiul amar si tonic al acestei plante a fost folosit din vremuri stravechi pentru problemele sistemului digestiv. Dioscoride nota ca dacii foloseau fiertura de coada soricelului pentru durerile de stomac, iar cataplasmele, pentru afecţiuni ale pielii, pentru erizipel, inflamaţii sau ulceraţii. Si azi, uleiul esenţial al plantei este folosit cu rezultate foarte bune în tratarea bolilor de piele, iar decoctul din flori are certe beneficii gastrice si laxative.

Mutătoarea sau împărăteasa ierburilor 

  Dacii foloseau în întregime aceasta planta otravitoare, pentru efectele ei calmante. Frunzele si tulpinile marunţite, uneori amestecate cu sare, oblojeau infecţiile si ulceraţiile pielii. Radacina pisata era buna împotriva durerilor de cap sau de articulaţii. Fiarta, în cantitaţi mici, alina convulsiile. Studiile actuale asupra acestei plante confirmă proprietăţile ei curative cunoscute de daci. Folosită în concentraţii mici, planta este un bun purgativ, opreşte hemoragiile interne şi combate infecţiile. Ea a fost folosită neîncetat de-a lungul veacurilor, în Evul Mediu, împotriva ciumei şi a holerei, iar în ultimele secole împotriva frigurilor, a migrenelor sau a scabiei.

Urzica 

  Buruiana usturătoare nu putea trece neobservată! Tămăduitorii daci ştiau că urticaria are totuşi efecte benefice, că pune sângele în mişcare şi alină durerile de articulaţii. Foloseau frunzele pentru tumefacţii, lovituri şi dureri de oase, le fierbeau şi le dădeau bolnavilor în convalescenţă să prindă puteri. În vremurile noastre, s-a demonstrat că urzicile tonifică organismul, combat reumatismul şi afecţiunile oaselor, iar ceaiul reduce inflamaţiile gastrice.

Leacurile din stup

  Românii s-au ocupat din moşi-strămoşi cu stupăritul, călătorii străini lăsând mărturii scrise despre numeroasele prisăci pe care le întâlneau pe meleagurile noastre. Marele istoric Herodot era uimit de mulţimea de stupi pe care o aveau dacii, iar Xenofon sublinia că mierea era aliment de bază în hrana geţilor, dar şi marfă pentru export. "Aurul" din stupină, mierea şi propolisul, era folosit pentru sănătate. Mierea era balsam pentru durerile de dinţi, pentru indigestii sau pentru răni. Medicina populară a adunat de-a lungul veacurilor numeroase reţete cu miere, propolis şi plante de leac pentru tratarea unui număr mare de afecţiuni. Mierea are certe efecte benefice în afecţiunile gastrice, în bolile ficatului şi ale rinichilor, are efect tonifiant asupra organismului şi combate oboseala. Propolisul are şi el o gamă largă de beneficii pentru sănătate. Combate infecţiile, bacteriile şi virusurile, reglează sistemul endocrin şi ajută digestia. 

Vechile doctorii din Biblie

Odată cu răspândirea creştinismului, învăţăturile apostolilor vorbesc şi despre puterea vindecătoare a leacurilor sfinte, tămâia şi smirna. Cele două răşini aromate erau folosite încă de pe atunci nu numai în ceremonialul religios, ci şi pentru întrema-rea bolnavilor. 

TĂMÂIA 

Era folosită în primul rând pentru combaterea infecţiilor şi a inflamaţiilor şi pentru a diminua durerile. Botanistul Pliniu cel Bătrân o recomanda drept antidot pentru otravă. În ultimii ani, tămâia şi-a demonstrat calităţile antiseptice şi antiinflamatorii, iar unii cercetători susţin că poate combate anumite tipuri de cancer.

SMIRNA 

Era un fel de "aspirină" bună la toate şi se folosea adesea în mâncăruri. Ameliora durerile de stomac şi scădea febra, iar fumigaţia cu smirnă alunga durerile de cap şi greaţa. În zilele noastre, s-a demonstrat că smirna are efect antimicrobian puternic şi este de ajutor în combaterea gripei şi guturaiului. În plus, ea întăreşte sistemul imunitar stimulând producţia de celule albe, drept pentru care ar putea fi utilă în tratamentul cancerului.

Balaurul roșu

Munţii deveniseră trupuri de lumină ce preschimbau culoarea zilei în străluciri de aripi care pluteau spre tăriile Ceriului. Cei trei porniseră din nou  prin transparenţe pe cărări, pe sub bolţi luminoase ce îi adunau pe coridorul clipei împlinite.Cum drumul la întoarcere era mai lung, deoarece ocoliseră anume să cunoască depărtările ondulate ale spaţiului fabulos al lanţului muntos, poposiseră de multe ori. Fuseseră găzduiţi, pe vremea nopţii din urmă,  când aburul lăptos al înserării începuse sa clocotească, la o familie veche de păstori  daci, apoi, o dată cu zorii, porniră pe caii semeţi, spre casa lor de pe malul fluviului năvalnic.Călătorea cu ei un arbore bogat de crengi şi plin de freamăt.Păsări măiestre cu aripi de aur şi sidef zburau luminând cu cântecele lor acoperişul lumii geto-dacilor. Cerul infinit se odihnea în această pace care hrănea memoria pietrei şi a izvorului viu.

Poveştile vuiau contemplative în lumina de pe crestele munţilor. Cei trei traversau masivul cu o libertate supremă, într-o plutire îngerească, călăuziţi de visul vieţii ferice. Munţii păreau şi ei călători  prin imensitatea spaţiului ce se deschidea aripilor celor doi Cavaleri. Nimbul solar de pe chipul lui Heron şi rozeta cu patru foi străluceau atinse de vrajă. Mitras saluta imensităţile pământului şi jinduia la practicile cinegetice prin pădurile şi prin văile care începuseră să-l ispitească şi lăsa în urma lui parfumul puternic ce se amesteca cu mirosul de răşină şi de cetini.Pământul şi cerul se contopeau într-o îmbrăţişare ce vine în întâmpinarea destinului celor doi cavaleri, uniţi şi despărţiţi totodată de menirea ce-i poartă pe culoarele timpului înveşnicit.În josul cărării, sub o pantă alunecoasă, aproape de râul cu aripi străvezii, se auzi un şuier  ca o mocnire din străfundurile întunericului. Era Balaurul Roşu care într-o clipă se răsuci spre matca muntelui de jos. Se afla la prima lui apariţie în văzul celor doi cavaleri. Heron scoase arcul şi voii să-l întindă, iar Mitras îl urmă. Zeiţa – mamă îi opri repede, spunându-le:- Nu a venit vremea voastră să vă luptaţi cu el, nu sunteţi pregătiţi încă şi apoi nu ne-a provocat nici-un rău, ci a coborât în abisul lui întunecos cu şuier cum îi place să se strecoare pe potecile ascunse. De data aceasta Dragonul nu s-a ascuns de ei, ci stătea liniştit pe piatra rece, fără teamă.

Balaur (com Hurezi)

Încremenită lumina cerului cădea peste frunţile celor doi, care şi-au continuat drumul spre casa lor, din priveliştea danubiană, urmând-o pas cu pas pe Bendis, care citea frământarea de pe chipurile copiilor săi. Păreau puţin speriaţi dar mai ales curioşi să afle istoria acestei vietăţi târâtoare peste stânci şi prin văi, pe care n-o mai zăriseră până acum.Vârfurile brazilor cu puternice rădăcini înfipte în granit fremătară luminos în calea privirilor lor. Copacul miraculos îi urma tăcut şi nevăzut pe cărările şerpuitoare cu suişuri şi coborâşuri abrupte.Heron cu Mitra îşi puseră sageţile în tolbele ce le purtau, pe şeile cailor măiestri, către vatra luminată de flacăra focului veşnic. Aşteptau serile când izvorau poveştile ca picurii de miere, din gura lui Bendis, care se bucura de o largă cunoaştere a legendelor şi a tainelor lumii.Pe malul apei învolburate ce se rostogolea, pe stânci, din masivul muntos, se odihnea un şarpe cu solzi mari şi roşii, un şarpe dintre aceia despre care legendele vorbeau că era înaripat şi că venise de pe Valea Vistulei, aici, în Împărăţia Munţilor Carpaţi. Părea stăpân al acestui loc misterios şi privea cu ochi şireţi pe cărările de unde ar putea veni drumeţi să le afle gâdurile. Venea la el o vrăjitoare care se folosea de solzii lui pentru magie, mai ales în vremea întunericului, când valea adâncă părea plină de năluci şi murmura de mistere.

Trecu pe acolo feciorul unui prinţ care dorea să ceară mâna Frumoasei Sânziana, s-o ia de soţie şi s-o ducă de la Palatul tatălui ei, la Curtea Regelui din Răsărit. Făcuse drum lung şi trecuse prin numeroase  încercări pe drumul pe care îl străbătuse până aici, în munţii tainici, unde se afla mireasa visurilor sale. Era purtat de un cal roşcat ca soarele în asfinţit, un cal năzdrăvan care îl sfătuia înaintea primejdiilor şi îl apăra de lumea vicleană care i-ar ieşi în cale. Zăriră Şarpele Roşu şi se opriră în dunga cărării cu o anumită strategie, în timp ce Şarpele i-a fixat cu ochii lui verzi şi rotunzi ca mărgelele. Şi prinţul şi calul au rămas netulburaţi de privirile hipnotizante ale şarpelui. Se opriră pe cărarea, de piatră, şi tânărul prinţ glăsui de la înălţime:- Ce faci aici, Şarpe Roşu, în geana dimineţii, pe masivul muntos, în drumul pe care trec oştenii viteji ai neamului meu?- Păzesc comorile Împărăţiei, Mărite Prinţ, comorile închise în grota de jos, de lângă apa limpede şi viorie, păzesc ziua şi noaptea tezaurul împărăţiei voastre, veghez ca nimeni să nu intre în adânc prin labirintul secret să le fure.Răspunse şarpele cu o oarecare bunăvoinţă.- Nimeni, chiar nimeni?- Nimeni, în afară de trimisul Împăratului.- Şi dacă sunt eu trimisul Împăratului?- Nu eşti, ca n-ai semnul după care îl recunosc.- Şi dacă vreau să intru în labirint?- Nu poţi că nu ai funiile fermecate şi ies vântoasele din Spintecături. Sunt fete prefăcute–n pietre şi sălăşluiesc aici din negre vremi de mult apuse. Locuiesc în Muntele Vrăjit şi se însufleţesc la orişice mică mişcare, aducând cu ele vânturi şi furtuni şi fulgere şi bolovani de piatră.

- Şi care-i rostul tău aice?- Eu sunt legat cu funii de-ntuneric şi păzesc labirintul noaptea când vraja se întinde peste vale. Când licuricii şovăielnici se-adună în jurul apei care curge-n spume. Veghez ca nici-un picior străin să nu atingă piatra din cărarea care coboară către tezaur.- Un şarpe credincios mă faci să cred că eşti?- Încerc să mă dezleg de greul meu blestem de-a mă târî şi de a mânca ţărână, să capăt din nou aripi şi să zbor. Să plâng din nou, din nou să râd, să scap de gândurile seci, de-a nopţilor întunecime, să pot să dorm şi să visez şi să mă bucur de stele şi de strălucire. Să pot să cânt şi să iubesc…- Când ai făcut tu asta, Şarpe?- Nu eu, ci bunul meu strămoş, în Paradis. Când era Înger. Eu doar încerc răscumpărare. Prin dragoste aş putea să-nving blestemul!- Cunosc, cunosc istoria cu mărul. Spuse, ca pentru sine, tânărul drumeţ şi alunecă cu roibul pe cărare.Deci şarpele era prizonieul unui vechi păcat şi libertatea nu-i era în preajmă, dar, în clipa următoare, cu îndrăzneală s-a urcat pe piatră şi a strigat după drumeţ, întrebându-l  unde se grăbeşte .- Merg la Palatul Regelui să-mi încerc norocul. S-o cer pe frumoasa Sânziana de soţie. Sunt prinţ din răsăritul Imperiului Dac. Şi alţi doi prinţi din alte două împărăţii îi vor pune la picioare averi şi glorii, cerându-i să-i urmeze-n ţara lor.  Îmi încerc şi eu norocul ca prinţ al locului. Şi tânărul frumos, smuls parcă din povete, dădu pinteni calului şi urmară drumul spre Palat, unde o strajă îi aştepta să-l înfăţişeze Regelui.De multă vreme Şarpele Roşu se învârtise în jurul palatului. Se aşeza încolăcit pe o piatră din colţul grădinii şi de acolo o privea cu nesaţ pe frumoasa Sânziana, fiica monahului, care se plimba prin grădinile înflorite. Era de o frumuseţe cum nu mai văzuse până atunci alta.. Şarpele jinduia să devină înger strălucitor şi călător prin spaţii într-un zbor lin, bătând din aripi argintii prin veşnica boltă luminoasă a cerului.Voia să fie veşnic fericit, să nu mai cunoască mâhnire. Visele lui să se împlinească fără întârziere şi vrerea lui să devină lege.Fata împăratului îl fascinase cu frumuseţea şi în clipele lungi se găndea la ea şi se simţea fermecat şi năpădit de aleasă tulburare dar nu avea destulă îndrăzneală să alerge la Palat ca s-o revadă. Acum, pe loc se hotărî să meargă la vrăjitoare să-l transforme în tânăr frumos şi chipeş spre a o cuceri pe Sânziana, înaintea celorlaţi peţitori.Vrăjitoarea i-a amintit că e ultima dorinţă pe care poate să i-o îndeplinească şi de aici încolo puterile ei se topesc. Şarpele Roşu însă a insistat cu tărie şi numaidecât s-a înfăţişat la Curtea Împăratului trac. A trecut uşor de paznicul de ziuă şi a intrat pe culoarele palatului, în sala mare a Tronului, unde Regele şi fiica aşteptau peţitorii. De departe Sânziana strălucea precum luceafărul de dimineaţă. Purta straie albe argintate şi o coroniţă cu strălucitoare stele în jurul capului. Ochii ei trimeteau lumini scânteietoare în jur. Alături, se aflau trei crai veniţi din trei colţuri ale lumii. Aduseseră daruri pentru Împărăţie şi vorbeau despre averile lor.Şarpele cu chip de tânăr, la rândul lui, se înfăţişă frumoasei prinţese, şuierând peste rivalii săi care au căpătat nişte figuri schimonosite, în ochii prinţesei, de parcă se aflau pradă unor oglinzi înşelătoare, şi rosti:- Stăpână te voi face peste depărtări – frumoasă Sânziana!Şi începu să toarne în urechile fetei mincinoase jurăminte şi promisiuni.- În mari palate de cristal te-oi duce, te fac stăpână peste noapte, te fac stăpână peste zi şi tezaurul împărăţiilor la picioatre ţi-l voi aşeza, când vei voi.Tezaurul Împărăţiei ?…Aici a fost greşeala înşelătorului.Încântătoarea prinţesă de cum l-a văzut şi-a dat seama că la mijloc trebuie să fie o înşelătorie. A cerut sprijin spiritului bun care veghea asupra ei de la naştere şi care-i promisese un prinţ ales cu părul  de abanos şi cu ochii negri. Tânărul, care se afla în faţa ei şi o făcea să tresară de emoţie, avea chip ciudat şi părul roşcat. Coborând de pe jilţ, prinţesa, şi apropiindu-se de străinul ciudat, îi zise cu îndrăzneală:

Ai ochi tulburători de şarpe,Ai ochii verzi ca lacul blestematÎn care-atraşi de schimbătoare apeAtâţia călători s-au înecat.Ai ochii mincinoşi…
Şi n-a mai apucat să continue, că  în  clipa următore faţa străinului s-a schimonosit  şi s-a încleştat, iar:rânjind a zâmbet duhul răuşi cu privirea-ntunecatăstrăfulgeră de gelozie;veninul urii din vecieiar năvăli în pieptul său.Vraja, destrămându-se, străinul peţitor a dispărut, iar un şarpe roşu a  căzut de la înălţimea lui şi a lunecat pe dalele de piatră spre ieşire, făcându-se nevăzut prin curtea largă. A încercat să-şi desfacă aripi să zboare dar a căzut moleşit şi ruşinat, târându-se anevoios spre Muntele Vrăjit spre a veghea din nou comorile ascunse. Fata, ca şi toţi ceilalţi, s-a trezit ca după un vis ciudat,  hipnotizată parcă de o astfel de întâmplare stranie. Izvorul de lângă fereastra castelului curgea luminos în albe cascade, de pe treptele de piatră ale văii feerice. Timpul luneca şi el în lumina înmiresmată a ţinutului muntos. Palatul strălucea prin săgeţi de luceafăr încrezător în biruinţa destinului. Cei patru prinţi uluiţi de agerimea prinţesei, aşteptau cu emoţie clipa decisivă.- Să cânte flautistul, strigă Împăratul!Şi cântecul de flaut a încărcat de armonie sala, ştergând orice dâră a duhului potrivnic. De mult cântecul de flaut curăţa de duhuri rele castelul fermecat de-a boltei aprinsă privire.Sânziana părea un înger coborât din basmul înaripat al Ceriului. O frumuseţe fără seamăn, împodobită cu tainele minunii. Se lumina de ziuă în priveliştea de-afară şi nimeni nu simţea cum timpul curge  peste podişuri. Nimeni, în afară de ea, care-l aştepta pe prinţul din Răsărit, ce semăna cu tânărul din visele sale şi făcea să i se zbată inima în piept şi să tresară de o emoţie fericită.El era alesul inimii ei cu care a pornit chiar a doua zi spre noua Împărăţie încărcată de fericire şi de încântare.La grota ascunsă, alt şarpe domnea pe pietrişul ud şi păzea comorile Regatului. Alt sarpe urias şi de temut. Şarpele Roşu n-a mai îndrăznit să se apropie de pârâul ce susura printre pietre şi s-a pierdut în sălbăticia muntelui, ascundu-se de privirile luminii, luând în posesie râul adânc, de pe una din  văile ţinutului şi păzindu-l straşnic de orice picior de om, ori vietate care s-ar fi încumetat să-l atingă ori să-l treacă. Umbla pe drumuri ascunse şi pe poteci lăturalnice şi vâna tinere fete pe care după ce le ademenea, le omora.

Devenise dujmanul de moarte al Sânzienei şi al fetelor frumoase din ţinut. Se aşeza, pândind, la intrarea în cetăţi, ca un paznic temut. Nimeni dintre călători nu îndrăznea să se lupte cu dragonul. Răpise o tânără fată pe care o ţinea în captivitate, într-un loc obscur dintr-o peşteră de pe malul râului pe care-l luase în posesie. Şi nu s-a mai auzit nimic de ea.În fiecare an, în ziua în care Sânziana l-a înfruntat şi a ales pe frumosul prinţ, Şarpele Roşu mai fura câte o fată pe care o sacrifica în  grota sa blestemată, sub ochii tăcuţi ai pietrei. Mulţi cavaleri încercaseră să-l răpună, dar monstrul avea o ascunzătoare mai vrednică decât moartea, încât nimeni nu putea să-i dea de urmă. Şarpele era furios fiindcă o pierduse pe Sânziana si din cauza ei pierduse şi locul de strajă de la tezaurul împărăţiei. Se simţea învins şi devenise crud şi răzbunător. Nu îndrăzneau cavalerii să se apropie să se lupte cu el fiindcă folosea zece capete şi, într-o clipită, devora oameni şi animale. Devenise lung de cinci metri şi corpul lui era uriaş. Apa râului pe care îl stăpânea era glaciară şi moartă întrucât mâncase toate vietăţile ce se aflau în ea, pesti, broaşte. Le hipnotiza privindu-le fix, în ochi, până ce acestea ameţeau şi alergau de bunăvoie în gura lui larg deschisă. Un suflu potrivnic căzuse peste râu şi îl îngheţase destul ca să nu mai poată exista în apa lui oricât de mică vietate. Nimeni nu îndrăznea să treacă râul sau să atingă ţinutul în care apa se adunase ca într-un lac pustiit şi urât mirositor. Sângele victimelor se scurgea în albia lui blestemată. De multe ori Şarpele Roşu se scufunda în adâncul lacului fără a fi văzut, fapt care îngreuna urmărirea şi prinderea lui.
Bendis povestea cu ochii plini de lacrimi despre urgiile Dragonului şi despre neputinţa vânătorilor de a-l prinde. Era greu să omori un astfel de monstru şi nu se mai gândeau la asta, fiincă avea multe capete şi dacă i se tăia unul creşteau altele în loc, iar coada lui se regenera numai în câteva zile. Pierduse multe din puterile dintâi balaurul dar câteva îi rămăseseră şi îl ajutau să se apere şi să-şi consume furia, năpădind pe tinerele fete nevinovate. Voiau însă să-l închidă într-o grotă şi să astupe ieşirea lui în lumină, dar nici încercarea asta nu a dat rezultate, fiindcă se făcea subţire şi se strecura prin micile spărturi ale pietrei, de îl vedeai a doua zi stăpânind spaţiul întunecos, din adâncul văii.Ar fi dorit, Zeiţa, ca fiii ei să nu afle istorii sângeroase, ci să crească încă fericiţi şi fără de griji, dar însuşi Zamolxis le vorbise despre uciderea Balaurului, şi le rămăsese îndemnul despre alungarea monstrului ca o poruncă, ce trebuia împlinită, ca şi fiecare cuvânt rostit de Marele Preot şi Rege.

..Gheorghe Uciderea balaurului rosu

Cateva evenimente importante de tinut minte

1473:  Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dîmboviţei, Bucuresti,  şi  il instalează  domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

1632:  S-a născut filosoful olandez Baruch Spinoza, figură centrală a proto-iluminismului european; unul dintre marii precursori ai filosofiei moderne  (“Tratat teologico-politic”, “Etica”) ; (m. 21 februarie 1677). 

S-a nascut la Amsterdam, fiind fiul unui negustor evreu care i-a platit studiile cu cei mai buni profesori. A invatat cu medicul Van den Enden, care l-a initiat in fizica, geometrie si filosofie. Spinoza a fost alungat din sinagoga, datorita opiniilor sale religioase mult prea libere pentru comunitatea din care facea parte.S-a mutat apoi la Haga, unde a inceput sa isi castige existenta din slefuirea lentilelor pentru microscoape, iar in paralel sa studieze scrierile filosofice, in special cele ale lui Descartes. Opera sa principala, publicata la putina vreme dupa moartea sa (1677), a fost “Etica”, un tratat despre Dumnezeu si relatia omului cu divinitatea.  “Siguranţa este bucuria născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, a cărui cauză de îndoială a fost înlăturată”, a spus Spinoza.

1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen’s Land (mai târziu numită Tasmania).

1690: S-a născut compozitorul german Charles Theodore Pachelbel; (m.15 septembrie 1750).1700: Ludovic al XIV-lea al Franței  îl proclamă pe nepotul său Filip de Anjou drept rege al Spaniei, provocând astfel Războiul pentru succesiunea spaniolă.

1784 : s-a  nascut Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii; (d. 09.07.1850).

1796: S-a născut, la Mediaş, învăţătorul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania.

În 1842 Dieta de la Cluj  era procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiara  ca limbă oficială de stat în Transilvania, în locul celei latine. Revoltat, Roth a scris în celebra broșură  „ Razboiul limbilor  în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba romana ” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.  A fost condamnat la moarte de către „tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj, pentru „înaltă trădare”, iar sentința a fost executată la trei ore după pronunțare, in ziua de 11 mai 1849.Adevăratul motiv al condamnării sale au fost ideile și activitatea sa, dar mai ales ideile din broșura în care pleda și susținea drepturile poporului român.În scrisoarea adresată copiilor săi, în ziua execuției, menționa „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni”(din Transilvania).A fost înmormântat la Mediaș, unde i s-a ridicat un monument, unde există o casă memorială (pe strada Herman Oberth 10, din Mediaș) și un bust în fața liceului ce-i poartă numele.

1806:  S-a nascut William Webb Ellis, cleric anglican, creditat drept inventator al rugbiului;(d. 24.01.1872).

1816: S-a născut pictorul roman de etnie evreiasca  Barbu Iscovescu, revoluţionar paşoptist; a realizat portrete ale lui Avram Iancu si ale domnitorilor  români: Mihai Viteazul, Matei Basarab; (m. 24 octombrie 1854).Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Brasov, unde a continuat activitatea revoluționară.În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeștri din muzee și, la îndemnul lui Nicolae Balcescu  a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români.În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa , și a murit în 1854  la constantinopol , fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec în aceeași groapă cu prietenii lui revoluționari, Ion Negulici  și preotul Atanasie Luzin.Poetul Dimitrie Bolintineanu  a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu. 
1826:  S-a născut scriitorul italian Carlo Collodi: “Aventurile lui Pinocchio” (m. 26 octombrie 1890).

1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul “Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale.

1848: A murit  William Lamb, Lord  Melbourne, prim ministru al Marii Britanii; (n. 15.03.1779).

1858 : S-a nascut  Marie Bashkirtseff, pictorita, scriitoare şi filosoafa din Rusia; (d. 31.10.1884).

1859: A fost publicată  controversata lucrare ”Originea Speciilor”, a naturalistului englez Charles Robert Darwin;  (1809 – 1882).

1864: S-a nascut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor si litograf francez, reprezentant al curentului post-impresionist.

Henri de Toulouse-LautrecA fost influentat de Degas si a avut o contributie deosebita la dezvoltarea artei afisului, posterele realizate de el pentru cabaretele pariziene facind istorie. S-a nascut in Albi, Franta, intr-o familie aristocrata. In copilarie si-a rupt ambele picioare, iar oasele nu i s-au mai dezvoltat normal astfel incit a incetat sa ma creasca.Datorita handicapului sau si-a indreptat atentia spre sevalet, anii tineretii petrecandu-i in Montmartre, centrul divertismentului parizian. De altfel, subiectele sale favorite in pictura au fost inspirate de atmosfera cabaratelor, in special cea din Moulin Rouge.Viata boema pe care a dus-o la Paris i-a afectat sanatatea, pentru o perioada de timp fiind internat intr-un sanatoriu de boli psihice unde a urmat si o cura de dezalcolizare. In 9 septembrie 1901, artistul s-a stins din viata in castelul familiei din Malrome. 
1864: In Romania a  fost înfiinţată printr-o lege inaintata de Al.Ioan Cuza,Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C.  Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii. În 1875 s-a început construirea unei clădiri proprii. Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în 1875. Ulterior, între 1897 și 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.

1874 : Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată.

 

1877: Marele poet român Mihai Eminescu începe colaborarea cu ziarul “Timpul“, cu articolul “Bălcescu şi urmaşii lui“.

1879:  Italia recunoaşte independenţa României. Are loc stabilirea de relaţii diplomatice româno-italiene. 
1880: S-a nascut Abd Al Aziz Ibn Saud, conducator arab, emir din Nejd si imam al wahhabitilor. El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stapânirea otomana si a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite.

Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii; (d.09.11.1953). 
1887: S-a nascut  Erich von Manstein, general german; (d. 10..06.1973).

1912: S-a născut regizorul de film Victor Iliu (filmul “Moara cu noroc”), primul preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România şi primul redactor- şef al revistei “Cinema” (m. 4 septembrie 1968, Italia).

Ecranizărea sa clasica Moara cu noroc a fost una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes, ediția din anul 1957, a fost mai întâi critic și teoretician de film. 
1913 : S-a nascut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză; (d. 17.07.2005).

1914:  S-a născut cardinalul Agostino Casaroli, fostul secretar de stat al Vaticanului, partizan al apropierii Sfântului Scaun de statele din Europa de Est; (m. 9 iunie 1998).

 
1919:  Partidul Național Român, Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist–Democrat, Partidul Țărănesc din Basarabia și alte grupări mici se coalizeaza în “Blocul Parlamentar democratic”. 
1920: A încetat din viaţă Alexandru Macedonski poet român, reprezentant al simbolismului românesc; a întemeiat şi condus cenaclul şi revista literară “Literatorul” ; (n. 14 martie 1854).

1924: In Bucuresti ,apare  revista săptămînală “Mişcarea literară” care se va edita pînă pe 17 octombrie 1925. Revista a fost condusă de Liviu Rebreanu. 
1924:  Romanul  Aurel Perşu brevetează în Germania invenţia unui automobil aerodinamic fără diferenţial. 
1925: S-a născut scriitorul William F. Buckley, întemeietor al prestigioasei reviste “National Review”.

In anul 1966 a iniţiat talk-show-ul “Firing Line”, pentru care a primit Premiul Emmy (1969) şi care a devenit cea mai longevivă emisiune de acest tip din istoria televiziunii americane, încheindu-se abia în 1995; (d.27.02.2008). 
1927: A încetat din viaţă Ion I. C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrară. Din 1909, până la moarte, a fost preşedinte al PNL.

 A facut studii  la Paris, cum era moda vremii, venind de acolo cu o diplomă de inginer în 1895, dar, atras de politică, a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, pentru ca în 1909 să fie ales preşedintele acestui partid, funcţie pe care a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sale. Brătianu a fost conducătorul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles.De-a lungul vremii, a fost ministru al lucrărilor publice, ministru al afacerilor străine, ministru de interne, ministru de război, preşedinte al Consiliului de Miniştri, deputat şi senator, a fost, de asemenea, şi membru de onoare al Academiei Române. A publicat o seamă de lucrări, printre care: “Chestia tramvaielor comunale”, “România şi Peninsula Balcanică”, “Situaţia internaţională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaţilor (16-17 decembrie 1919)”. A încetat din viaţă în 1923, în condiţii, din câte se pare, suspecte.Locul sau in fruntea PNL a fost luat de Vintila Bratianu;  (n. 20 august 1864). 
1929: A încetat din viaţă Georges Benjamin Clemenceau, supranumit “Tigrul”, om politic francez, prim-ministru al Franţei (1906-1909;1917-1920); a fost preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris; (n.29.08.1841).

1932: S-a nascut  Dumitru Carabăţ, scenarist şi profesor de scenaristică. A primit  în 1963  la Cannes  premiul pentru scenariul filmului „Codin”, scris în colaborare cu Yves Jamiaque şi Henri Colpi („Spre o poetică a scenariului cinematografic”).

1941: S-a nascut la Ocna Sibiului Emil Hossu, actor român de teatru şi film. Din filmografie : „Secretul lui Bachus”, „Cel mai iubit dintre pământeni”(d.25 ianuarie 2012).

Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinții s-au întors în România. Casa, o fabrică de ață și mașina le fuseseră confiscate.În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunare-Marea Neagra, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reușit să intre la  facultatea de teatru si film  la din a treia încercare. A fost  membru în Asociația Foștilor Deținuți Politici.A fost căsătorit cu actrița Catrinel Dumitrescu . 
 
1944: A început primul atac aerian american asupra Japoniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.Acest atac a avut ca primă ţintă oraşul Tokyo, în direcţia căruia au plecat 88 de bombardiere americane.Pilotul  Robert Morgan a fost comandantul escadrilei Dauntless Dotty, care a  atacat  prima .Bombele lansate nu şi-au atins toate ţintele si luând în consideraţie  efectul neaşteptat al atacului,operaţiunea a fost considerată ca un succes. 
1954: S-a nascut  Emir Kusturica, regizor de film iugoslav („Pisica albă, pisica neagră”, “Vremea ţiganilor”).

1963: Prezumtivul asasin al preşedintelului  american  J.F. Kennedy, Lee Harvey Oswald,  a fost impuscat mortal de catre Jack Ruby,  proprietarul unui club de noapte din Dallas, in timp ce era transportat din sediul politiei orasului texan intr-o inchisoare de maxima siguranta, incidentul fiind transmis in direct la posturile de televiziune. Jack Ruby.

1975: S-a nascut  Marius Rizea, actor român de teatru şi film.

1989:  Nicolae Ceauşescu este reales  cu unanimitate de voturi la Congresul PCR în funcţia de secretar general, in ciuda valului de schimbari din  țările comuniste vecine.

1989: Revoluția de Catifea –  Secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Miloš Jakeš, demisionează.

 

1991: A incetat din viata Freddie Mercury, solistul formatiei Queen. Solistul rock, care avea 45 de ani (n. 5 septembrie 1946), s-a stins din viata la o zi dupa ce s-a recunoscut public ca este infectat cu HIV.

 

Freddie Mercury

Celebrul artist era bolnav de doi ani, insa a preferat sa ascunda faptul ca a contactat virusul. Liderul grupului Queen, al carui nume adevarat a fost Farrokh Bulsara, a decedat la domicilu in urma unei bronho-pneumonii.Nascut in Zanzibar, Tanzania, pe 5 septembrie 1946, Mercury si-a petrecut copilaria in India, iar in 1964 s-a stabilit in Marea Britanie.A cantat pentru inceput in trupa Wreckage, iar in 1971 s-a alaturat formatiei Queen, care ii avea in componenta pe chitaristul Brian May si bateristul Rodger Taylor, ambii fosti componenti in Smile.Ulterior a venit in trupa si basistul John Deacon. In aceasta formula, Queen a facut istorie in muzica rock, iar Freddie Mercury a intrat in legenda. 
2004:  A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.