Pestera Ialomita altarul regilor

                         Pestera Ialomita altarul regilor

Cavalerul Trac vede, cu ochii lăuntrici, munţii fantastici ai imperiului său îmbrăcaţi în zăpadă, în timp ce toropeala deşertului îl trimite în universul care vorbşte singur, în amiaza de flăcări a deşertului purpuriu, şi cu ultimele sforţări îl cheamă pe Dumnezeul norilor, să-l pregătească pentru clipa zborului către casă. Copacul călător nu s-a lăsat aşteptat şi l-a acoperit cu umbra lui răcoroasă şi, cu limpedea respiraţie a vântului, l-a ridicat până la înălţimea crengilor sale. S-a trezit pe carul său aprins cu trei roţi, traversând cetăţi, tuneluri şi galerii prin uriaşii munţi de piatră ai nabateenilor de la Petra.Clipa zborului către casă îi aduce aminte de îndemnul bătrânului dascăl din Egipt: Du-te la fratele tău, Mitra şi mergeţi împreună la Zamolxis să vă înveţe cum să câştigaţi nemurirea! Şi pe loc, Heron, a luat hotărârea să se desprindă de spaţiul străinătăţii şi să se întoarcă în geometria imperiului dac, să adune recoltele spiritului neamului său şi să-l  slujească alături de preoţii adevărului. Nu marea luptă pentru apărarea comorilor, a obiectelor, îl cheamă. Aceasta ar fi o mare greşeală, ci lupta pentru apararea sufletului neamului său nemuritor.Rememorează pe drumul întoarcerii spusele bătrânului pustnic ca pe nişte sentiţe exprimate de un gânditor iluminat.

Invadarea munţilor, a apelor, a câmpiilor mănoase, nu are decât sensul  de a-l înălţa pe dujman prin cucerire, nu prin posesie. Spunea înţeleptul. Nu poţi să iei în stăpânire un munte al cărui spirit şi ale cărui energii nu le poţi atinge cu sufletul. Căci sufletul se hrăneşte cu înţelesul lucrurilor, nu cu lucrurile. Dacii vor veşnicii pe tărâmul lor ca pietrele neclintite din zidurile unei citadele sfinţite de cer. Îşi vor regăsi puterea în Floarea de Lotus cu o mie de petale – locul unei uraşe concentrări de energie cosmică – flux energetic ce funcţionează ca un canal de comunicaţie a Pământului cu Cerul.Ei, alături de marii preoţi şi iniţiaţi, vor stăpâni misterele acestei lumi încărcate de sacralitate..

Dorul de pământul ţării îl întăreşte pe Cavalerul Trac cu bucuria întoarcerii către o sărbătoare ca o privelişte, zărită din înaltul munţilor pe unde îşi poartă visul încununat de aripi. Îşi aminteşte de oameni, de satele mici, din spaţiul dunărean, cu case pătrate, mici, înghesuite pe un spaţiu strâmt, cu pereţi făcuţi din nuiele împletite, sau din trestii cu chirpici şi cu acoperişuri de paie şi stuf. Un şanţ întărit cu o palisadă apără aşezarea dinspre partea cea mai expusă. Un astfel de sat abia dacă acoperă suprafaţa de un hectar şi jumătate, numărul locuinţelor, neputând să treacă mult peste sută. Casele sunt despărţite de poteci destul de strâmte şi neregulale. Depozitele de grâne şi seminţe de plante agricole se păstrează în gropi sub formă de dolia săpate în pământ sub locuinte.În contrast cu satele din câmpie, în zona muntoasă se înalţă Cetăţuile sau munţii întăriţi, adevărarate turnuri cu caturi, cu terasele lor caracteristice care urcă la acropole, unde sunt locuinţele principilor. O astfel de locuinţă e formată din unul sau mai multe turnuri pătrate, având ziduri puternice de trei metri grosime. Terasele constituie o operă imensă săvârşită de mâna omului în masivul stâncos, ocrotit dinspre râpi cu  palisade din ziduri mari construite din blocuri mari de calcar aduse destul de departe – simbol al puterii şi bogăţiei principilor daci. Blocurile de piatră erau legate cu pene mari de lemn, adevărate bârne. Zidurile cetăţilor dace n-aveau decât temeliile de piatră, restul era zidit din cărămizi uscate la soare. Tezaurele erau îngropate în locuri singuratice.Pe malul fluviului de la graniţa Imperiului, unde părăsise carul de foc cu trei roţi,  îl aştepta calul său năzdrăvan care n-a voit să-l urmeze în spaţii străine.. Heron, intrând în Ţara lui Zamolxe, l-a preamărit pe Profet şi s-a închinat Duhului Sacru, şi de îndată ce a încălecat, flacăra s-a aprins în dreptul frunţii roibului înaripat, iar sub împărăţia privirilor sale se desfăşurau toate frumusetile pământului Daciei, cu bogăţiile ei, cu minele de aur şi de argint, cu izvoarele tămăduitoare şi cu norii de azur prin care îşi făcea drum.

A poposit într-o peşteră misteriosă – Ialomicioara – una dintre peşterile marelui preot, Zamolxe. Acolo, îl aştepta şi Mitra, îmbrăcat într-o pelerină verde-maronie ca şi a sa. Cei doi fraţi s-au îmbrăţişat cu duioşie. Se auzeau coruri de bărbaţi în adânc, ca mai în toate templele dacice, iar şase nimfe întreţineau focul şi aduceau apă de la izvorul sfânt care curgea din inima pietrei spre buzele însetate ale pelerinilor ce se adunaseră ca la o chemare de pe cărările munţilor. Aici, din toate zările curgeau regii trecutului şi ai prezentului şi principii neamului. Toţi ll aşteptau pe Marele Preot, toţi nădăjduiau să fie atinşi de revelaţie ca de un fulger, toţi erau pregătiţi pentru a trece prin foc, ca apoi să se trezească în marea dragoste  a munţilor, astăzi  prizonieri ai gerului şi ai zăpezilor neaşteptate.Marele preot urca din împărăţia adâncurilor sale îmbrăcat în haine strălucitoare, cu pielea de urs pe umeri. Muzici sfinte se înălţau din adâncul încărcat de mistere, din care se înălţa cu fruntea luminată de raze.  S-a apropiat de altarul pe care ardeau făclii luminoase şi smirnă. A salutat mulţimea şi au rostit împreună, rugăciunea Harului Sfânt:

Tatăl Harului. Tatăl nostru al dacilor

Tu care ai locul Tău în Lumină

Sfânt eşti Tu şi numele Tău în Cer şi pe Pământ

Aştept Darul Înălţării Tale în mine.

Sfântă e Voinţa numelui Tău în Cer şi pe Pământ.

Primesc Darul Harului Tău în fiecare zi

Dă-ne Darul Luminii Tale şi azi.

El e Pâinea cu care noi ne hrănim

Harul Tău să ne dea puterea sfinţeniei sufletului,

Dă-ne puterea numelui Tău,

Sufletul nostru cere să primească binecuvântarea Luminii Tale

În inima întunecată şi în inima care întunecă.

Tată Sfânt, aducem mulţumire Focului inimii Tale

Care ne duce, binecuvântaţi, în Ceriul, în puterea şi în sfinţenia Ta. Amin.

Apoi a rupt pâinea coaptă de către călugări, în cuptorul de piatră, şi a dat fiecăruia să mănânce, şi le-a mai dat să bea din carafa plină ochi cu apă din izvorul care  ţâşnea, de sus, din vârful stâncii, spunându-le:

Aceasta e pâinea pe care v-o dăruiesc eu, Zamolxis, din grânele dacilor, şi apa pe care v-o dau eu  din izvoarele pietrei. Va veni vremea când  vă veţi hrăni cu pâinea care coboară din cer, cea mai plăcută şi mai dătătoare de har şi de nemurire.

Veţi bea din Izvorul Celui ce se va face pâine şi nu veţi mai însetoşa niciodată.

Flacăra pietrei sacre va dăinui în inimile voastre arzând în veşnicie. Triunghiul trăieşte în cer viu şi încărcat de har – dacă sufletlul  e viu, vie e şi împărăţia.

Spunea adeseori că viaţa e o călătorie în care ne descoperim adevăratul suflet cu care trecem în nemurire. Puterea sufletului nu cunoaşte limite, fiindcă se încorporează în miezul însufleţit al universului. Important este să păstraţi credinţa. Când pierzi credinţa, pierzi şi puterea.

PS: In calitate de drumet,iubitor de natura si salbaticie.In cazul in care ajungeti vreodata pe Babele va recomand sa nu ocoliti aceasta pestera. Pestera se situata aproape de Hotelul cu acelas nume,poti vedea niste peisaje absolut fantastice,iar in privinta pesterii propriu zise, este mare pacat ca Roman sa ai ocazia sa o vizitezi si sa o eviti.Lasand de o parte istoria reala si legendele  stramosilor nostrii legata de aceasta pestera,o data ajuns in interiorul pesterii senzatia este ambsolut memorabila. O pestera cu adevarat superba,merita sa faceti o excalada pe acolo !.Cred ca se poate ajunge si cu masina ( in apropiere) .Eu merg de mai bine de 10 ani pe munte insa nu am fost niciodata cu masina sau telecabina.Deci nu stiu exact insa va recomand o vizita la aceasta pestera si un aparat foto calumea la voi ;).