Secrete si mosteniri ale Dacilor I

Marile Secrete si mosteniri ale Dacilor I

Noi nu suntem urmasii Romei !

Recitind volumul de versuri al domnului Corut,''Cantece daco-romane'' si rasfoind spre reamintire cartea ''Marile secrete'',am decis sa public acest articol pe care eu l-as numii mai degraba"Marile Secrete si mosteniri ale Dacilor"Sunt foarte multe ''necunoscute'' din istoria neamului nostru,din traditiile noastre,din locurile sacre de pe acest teritoriu,ascunse sau dosite cu rea credinta tocmai pentru locuitorii acestui pamant dar si opiniei publice mondiale, pentru exista o adevarata campanie de distrugere a vestigiilor istorice care se desfasoara sub ''auspiciile'' unei delasari de neimaginat a guvernantilor postdecembristi.

Concluziile le cunoastem cu totii,se vrea distrugerea urmelor istorice a Daciei strabune,a originilor noastre,a originii civilizatiei si culturii europene plecate de pe aceste teritorii cu orice pret!.

Pentru ca toate acestea sa fie stopate si adevarul sa iasa la lumina cred ca, toti membrii si vizitatorii acestei pagini trebuie sa luptam si pe acest plan,sa ne aparam averea materiala,morala si spirituala a neamului nostru,sa prezentam documente,dovezi,fotografii,atestari,descoperiri arheologice,etc.

Cred ca generatiile tinere si nu numai, trebuie sa cunoasca toate aceste valori,au dreptul sa-si cunoasca radacinile adevarate,departe de interesele meschine ale unor politicieni lipsiti de scrupule.
De aceea vin cu aceasta propunere.

Pentru a veni in intampinarea celor propuse anterior,va redau cateva versuri din poeziile:

Trasnetul Geto-Dac 

''Pamantul acesta,bun,frumos,

Al nostru e,sa nu-l lasam!

Priviti la el,priviti in jos,

Veniti cu mine sa luptam!

Sub mine freamata un cal

Si trupu-ntreg mi-e-nsangerat,

In mine striga Decebal,

Un trasnet dac nefulgerat''

Si raspunsul lui Zamolxe

''Voi veni la voi pe timp de vara,

Luminat in raze de argint,

Sa iesiti la poarta,catre seara,

Cand coboara Cerul pe Pamant!

Voi veni la voi ca o parere,

Ca un vis din alte lumi adus,

Sa sfaram a lantului durere,

Sa va spun ce altii v-au ascuns.

Voi veni asa cum scrie soarta,

Renascut dintr-un mister pagan,

Cu Zamolxe,sa deschidem poarta

Catre-un vrednic viitor roman.

Voi veni la voi ca o lumina,

Inviat de-un stramosesc descant,

Corbii mortii-s prabusiti in tina,

Cerul se coboara pe Pamant.

Veti cunoaste toate cate-n stele

Si-n pamanturi,zeii v-au ascuns,

Dezrobiti din gandurile rele,

Veti patrunde tot ce n-ati patruns.

Luminati de sacre intelesuri,

Renascuti din stramosescul mit,

Veti uita strainele eresuri,

Veti trai ce inca n-ati trait...

Veti trai-n-a Omenirii Lege,

Dezlegati din lanturi pentru caini,

Dupa fapte,rodul veti culege,

Cum e Legea Dacilor Romani.''

NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI!

Societatea Internationala "Reinvierea Daciei" si revista "Dacia magazin" se mandresc cu faptul ca ideile si dovezile despre vechimea si prioritatea culturii Geto-Dacilor in ansamblul concertului mondial cultural, idei ilustrate cu competenta in cartea doctorului Napoleon Savescu, "Noi nu suntem urmasii Romei" isi gasesc confirmarea, o data in plus, in expozitia deschisa in New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universitatii din Manhattan (15 E 84 St.) unde pot fi vazute si admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fara niciun dubiu, ca,cea mai veche cultura a lumii a fost in spatiul nostru de origine(s.r.)"The new york times", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publica, la 1 decembrie a.c.  in sectiunea Science un articol despre aceasta expozitie, articol scris de John Noble Wilford si intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".

Dacia o cultura europeana pierduta,scoasa din obscuritate!

Una dintre cele mai vechi culturi ale lumii!

Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta,stiinta, tehnologie si comert la mare distanta. Timp de 1.500 de ani, incepand mai devreme de anul 5.000 I.h., ei au lucrat pamantul si au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte...in vremuri in care alte civilizatii ale vremii se adaposteau in corturi, sub crengi sau in pesteri.

Ei au fost mesteri priceputi in arta bronzului argintului si a aurului in special,fiind considerati atunci cei mai buni alchimisti ai lumii. 
In mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gat si, intr-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din intreaga lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor... Peste 250 de artefacte in muzeale din Bulgaria, Moldova si Romania sunt expuse pentru prima data in Statele Unite.

Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expozitiei: "Vechea Europa a fost printre cele mai sofisticate si tehnologic avansate locuri din lume" si a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice si ideologice ale civilizatiei."
La recenzia facuta expozitiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a marturisit ca pana acum "Foarte multi arheologi nu auzisera de aceste vechi culturi europene". 
Admirand ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist in arheologia egipteana, a remarcat ca, in acel timp, "egiptenii cu siguranta nu faceau vase ca acestea."

Un catalog al expozitiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare in engleza despre descoperirile Vechii Europe. 
Cartea include eseuri ale expertilor din Marea Britanie, Franta, Germania, Statele Unite si din tarile in care a existat acea cultura.
Pe un vast teritoriu care acum apartine Bulgariei si Romaniei, oamenii s-au stabilit in sate cu una sau mai multe case adunate inauntrul gardurilor. 
Casele, unele cu doua etaje, erau incadrate in lemn, cu pereti in tencuiala de argila si podea din pamant intarit.

Cateva orase ale oamenilor din Cucuteni, o cultura robusta din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii considera un spatiu mai mare decat orice alta asezare umana cunoscuta in acel timp. 
Escavatii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale cladirilor civice mari...Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura in argila arsa a uni om care sade, cu umerii aplecati si mainile la fata, ca intr-o contemplare. Numit "Ganditorul"
Un exemplu al anticei lucrari poate fi admirat printre operele marelui nostru artist Dac Constantin Brancusi,care a reprodus scena intr-o opera mirifica!.

, aceasta piesa si o figurina feminina au fost gasite intr-un cimitir al culturii Hamangia, in Romania.
Un set de 21 de figurine feminine mici, asezate in cerc, a fost gasit intr-un site apartinand perioadei pre-Cucuteni din nord-estul Romaniei.. "Ganditorul", de exemplu, esti tu sau eu, arheologii si istoricii confruntati cu o cultura "pierduta" din sud-estul Europei, cultura care a avut o viata adevarata.
inainte ca un singur cuvant sa fi fost scris si o singura roata miscata."...

Nota

Unii dintre cei mai renumiti arheologi ai lumii sunt uluiti si recunosc vechimea si perfectiunea culturii inflorite pe meleagurile noastre strabune cu mult inaintea cunoscutelor civilizatii grecesti,egiptene si romane.
Continuitatea noastra ca popor evoluat inca de la rasaritul civilizatiei mondiale este dovedita, de asemenea, prin traditiile populare care s-au pastrat pana in vremea noastra. 
Discontinuitatea noastra ca popor si ca limba exista numai in mintea acelora pentru care adevarul si dovezile stiintifice remarcabile nu inseamna nimic,avand o cultura mult prea saraca sa poata accepta sau macar intelege alte teorii sau dovezi decat cele "religioase", fiindca minciuna si dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliatii lor la care, spre rusinea lor, nu renunta.
Noi "copii" ai dacilor ramasi pe acest pamant avem sacra datorie fata de contemporani si fata de urmasi nostrii  de a prezenta adevarul, asa cum a fost scos la iveala din ceata trecutului.
Iar expozitia recent deschisa in New York despre cultura vechii Europe, in care aportul romanesc este de 80%, ne indreptateste sa spunem lumii, din nou, tare si raspicat: "Noi nu suntem urmasii Romei!" .

Noi suntem fii Dacilor,urmasi ai Pelasgilor,Agatarsilor si Cucutenilor!

Razboinicii Traci si coifurile de aur si argint gasite in Romania

Misterul razboinicilor Traci si al coifurilor de aur si argint gasite in Romania

Voi aduce in atentia dumneavoastra si lipsa de demnitate si bataia de joc a statului Roman asupra valorilor nationale si chiar modul in care au fost vandute o mare parte  dintre descoperiri, pentru a se ascunde istoria misterioasa a acestui popor nobil, brav si demn sau mai bine spus pentru a incerca comunistii sa distruga total orice fel de reper national,valoare istorica sau exemplu de urmat,din teama de a nu renaste spiritul demn in aceasta natie si a se opune impotriva unui regim de sclavi!

Aer, apa si pamant, viziunea tracica a lumii (detaliu de pe coiful de la Peretu)

Comoara de la Peretu

In casa lui batraneasca din satul Peretu, Alexandru Trana se aseaza tacticos pe coltul patului acoperit de un macat inflorat. 
E un batran maruntel, nu mai are aproape nici un dinte in gura si daca ii privesti ilica de lana si pantalonii vechi, de tergal, nici prin cap nu-ti trece ca ai in fata descoperitorul uneia dintre cele mai importante comori ale Romaniei: Tezaurul de la Peretu. 
“Pai, o s-o iau de la inceput, cum am descoperit eu coiful”, spune Alexandru. 
Desi cunoaste povestea pe dinafara, toata familia se strange in jurul sau, pentru a asculta inca o data ceea ce eu aud pentru prima oara.

Alexandru Trana, cel care a gasit tezaurul de la Peretu ”Vasazica, situatia se prezinta asa: era de dimineata si eu tocma aram terenul de la gradina Cap-ului. 
Trecusem o data peste el pan la capat cand, a doua oara, am luat in lama de la tractor ceva. 
Era o tabla si eu am impins-o incolo. 
“Ete, o tabla”, zisei. Am luat-o si am aruncat-o alaturea, pe canal. Vazui eu ca nu era chiar o tabla, ca parea de arama, da zic, ce treaba am eu? Am aruncat-o. 
Da in canal, acolo, a gasit-o paznicu si a dus-o la cosaru lui, la cabina de paza. 
Dimineata, iar m-am dus la gradina, ca mai aveam de arat. 
Si paznicu vine la mine si zice: “Bai, Sandule, unde ai gasit tu tabla aia, ca aia nu e tabla obisnuita”. “Da ce-i?”, m-am mirat. “Nu stiu, da tabla nu-i. Hai sa mai vedem”, zice. Si-am mers. 
Ne-am dus sa mai scarmam, ca eu stiam locu. 
Si asa ne-am dat seama ca acolo era ceva.”Alexandru Trana face o pauza si se uita pe fereastra ca si cum ar vrea sa verifice daca mai este tractorul in curte. 
Tractorul a ramas pasiunea lui. Si in ’71, cand a descoperit tezaurul, tot tractorist era. 
Avea 30 de ani pe atunci. 
Era prea tanar ca sa inteleaga ce comoara gasise, ce descoperise acolo, la Cap. In afara de tabla de arama, il impresionase un coif ce parea facut cu lucratura de aur, dar era “canit”, murdar de tarana, dupa cum statuse ingropat. 
Abia a doua zi, cand in gradina Cap-ului s-a trezit cu militia, cu oameni de la primarie, de la partid si de la Muzeul din Alexandria, a inteles ce descoperise el in pamant: o comoara.
Cei de la militie au venit si i-au scotocit toata casa, in pod, in beci, in curte, in ograda gainilor. 
Il banuiau ca dosise ceva. 
Dupa asta, acasa la el s-a instalat un domn de la Muzeul din Alexandria, arheologul Emil Moscalu. “Domnu Moscalu locuia aici, in camera asta. 
Platea chirie si aducea aici toate obiectele pe care le gasea acolo, pe camp, unde sapa cu oameni angajati din sat  25 de lei pe zi. 
Coiful ala era cel mai frumos, da au gasit mai multe, niste paftale asa, de pus pe piept, niste roti de caruta. 
Erau toate aici, intinse pe hol. 
Au sapat atunci pana au ajuns la pamantul viu. 
Abia dupa aia au plecat.”Spre uimirea intregului sat, movila din curtea Cap-ului s-a dovedit a fi un mormant traco-getic, vechi de aproximativ 2500 de ani, apartinand unui reprezentant al aristocratiei locale. 

Mormantul a fost descoperit in locul numit de sateni “La Izvoare”. Avea doua camere funerare: in prima camera se afla scheletul inconjurat de obiecte din ceramica, varfuri de sageti, cutite din fier, vase de bronz si obiecte de argint aurit, puse intr-un vas de bronz. In cea de a doua camera, arheologii au descoperit cu surprindere ca razboinicul nu fusese inmormantat singur:Doi cai, doi caini, o vaca si un car cu patru roti de fier fusesera ingropate alaturi.
In total, peste 50 de obiecte de argint placat cu aur, printre care si un coif de argint aurit, in greutate de aproximativ 750 de grame. Imediat, in sat au inceput sa circule povesti despre o comoara nemaivazuta. 
Oamenii spuneau ca razboinicul ce purta pe cap coif de aur iesise invingator intr-o lupta napraznica, in urma careia fusese ranit mortal. 
Unii ziceau ca murise in glorie, pe campul de lupta, altii ca fusese doar grav ranit la picior, murind mai tarziu. 
Oricare ar fi fost cauza, cavalerul cu coif de aur fusese inmormantat princiar, cu onoruri, ca un erou.

Fratia coifurilor

Tin in mana fotografia coifului de aur de la Peretu, a carui istorie am venit sa o aflu in sat, de cum am auzit povestea descoperirii lui. Cum de nu se stie nimic despre el? De ce nu s-a scris niciodata in presa? Cum se explica anonimatul marilor descoperiri arheologice facute pe teritoriul Romaniei?

Coiful gasit in mormantul de la Peretu iti atrage atentia imediat. Impodobit cu reprezentari animaliere in relief, are pe frunte doi ochi hipnotici cu sprancene neobisnuite, sprancene mari si ingrosate, in asa fel incat privirea ochilor pare necrutatoare.Aspect ce ne poate duce cu gandul ca aceasta nobila civilizatie a fost un popor barbar foarte puternic iar marii conducatori ar fi putut purta astfel de coifuri ( cele cu belsug din aur si cu simbolul ochilor incruntati duri,si nemilosi pentru a intimida adversarii si a-si stimula tot o data un plus de putere in fata inamicului. 
Pe cele doua obrazare se afla insa niste motive ciudate, a caror semnificatie e greu de ghicit.
In timp ce pe obrazul stang se afla un tap, pe cel drept o pasare tine un peste in cioc si un mic animal in gheare. 
Pe toata portiunea coifului ce protejeaza ceafa sunt trei cerbi. 
Ce reprezinta desenele astea? Sunt cu siguranta niste simboluri, dar ce semnifica? 
Mi-am pus intrebarile astea impreuna cu cel mai apropiat specialist pe care l-am gasit in Peretu: profesorul de istorie al satului, domnul Vanatoru Marin, cel ce a realizat si o foarte buna monografie a localitatii.
In micul sau laborator de istorie, burdusit cu harti prafuite si atlase roase de vreme, pasionatul dascal imi vorbeste despre epoci trecute, civilizatii locale uluitoare, despre care nu se stie nimic. 
“Am auzit ca alte cateva coifuri asemanatoare cu cel de aici ar fi fost descoperite pe teritoriul Romaniei. 
Cei ce le purtau erau capetenii ale Fratiilor Dace si Trace, viteji ce se legasera cu juramant sa apere aceste pamanturi. 
Se zice chiar ca a fost prima incercare de unire a triburilor tracice, desavarsita apoi de Burebista.”Fratia coifurilor”a fost practic prima alianta ,prima unire a Tracilor cu Dacii .

Coiful de la Peretu (Teleorman)

Cei alesi sa faca parte din Fratie purtau coifuri de aur sau de argint. Legenda spune ca pe vremea cand oamenii trageau cu sageti catre cer ca sa doboare balaurii stapani pe ploi si furtuni, pe teritoriul Romaniei de azi se dezvoltase o civilizatie infloritoare, a carei arta era comparabila doar cu cea a vechilor egipteni: civilizatia tracilor. Iar capeteniile lor s-au legat in Fratii…” “De unde stiti ca este doar o legenda”, intreb. 
“Daca ea are un sambure de adevar? In cercurile stiintifice nu s-a gandit nimeni sa il dezlege?” D-l Vanatoru Marin nu-mi raspunde. Ce intreb nu exista in nici un manual de istorie.

"Pestera lui Aladin"

Aur. Cat vezi cu ochii, peretii tezaurului stralucesc misterios in culoarea aurului. 
Atatea comori la un loc nu am vazut niciodata. 
Sunt la Muzeul National de istorie din Bucuresti, in Sala Tezaurului. 
Un spatiu obscur, cu pereti de catifea violeta, pe care lumina cade in raze reflectate de obiecte de aur stralucitor. 

Ma apropii incet, sa nu sperii imaginea asta de vis: nu sunt simple bucati de aur, sunt coliere, bijuterii, bratari si podoabe lucrate cu o arta desavarsita, in urma cu mii de ani. Brose, cani, paftale, cupe, pumnale, obiecte ciudate, care nici nu stiu la ce foloseau, batute cu pietre scumpe, modelate sau impodobite cu animale 
fantastice. 
Iti taie rasuflarea prin frumusetea lor si te duc in timpuri mitice, cu mii de ani inaintea venirii lui Hristos. 
Si aici sunt expuse doar o parte din comorile Romaniei. 
Restul se afla in depozite secrete (sau mai corect spus sa nu mai romantizam lucrurile,restul au fost vandute de comunisti in tarile dezvoltate,pentru a nu ne cunoaste niciodata istoria si a ne sterge reperele,ca sa putem functiona astazi ca sclavi loiali uni sistem de infractori..." 

Sunt obiecte unice in lume prin frumusetea si vechimea lor.

Coiful de la Cotofenesti (Prahova)

Orice muzeu occidental ar face cu fiecare dintre aceste obiecte afise de zece metri, pentru a chema publicul sa vada asemenea minunatii. Ma intreb de ce eu trebuie sa le descopar intr-un soi de buncar subteran, in spatele gratiilor si usilor blindate? 
De ce nu am aflat pana acum despre minunatele comori descoperite in Romania? Nu le-am mai vazut niciodata nici la televizor, nici macar pe o pagina de ziar. Nu am auzit niciodata vorbindu-se despre ele. 
Consider ca sunt impinse dinadins in uitare, inca din vremurile vechilor comunisti pana in prezent,de o mana de sarlatani,de infractori,si anti nationalisti,care n-au nevoie ca acest neam sa-si cunoasca bravii stramosi,pentru a nu regasii repere in ei si demnitatea pierduta,motiv principal pentru care estfel de bijuterii superbe sunt tinute in spatii obscure si in 90 % din cazuri vandute de mafie peste hotare,pastrand noi doar falsuri...replici dupa modelele originale descoperite la noi in tara...

Ma plimb hipnotizat de la o vitrina la alta. 
Nu stiu ce sa admir mai intai ,mestesugul, stralucirea, detaliile de o formidabila expresivitate, sau personajele fantastice, cu cap de pasare, corp de peste si coada de sarpe? Safire, diamante, rubine incrustate in aur. 
Bijuterii din aur datate 1200 inainte de Hristos, deci facute in urma cu peste 3000 de ani! Deodata, ma trezesc in fata unor ochi de aur. Privirea este necrutatoare, sprancenele incruntate si supradimensionate. 
Crestetul acestui cap e acoperit de zeci de rozete ce stralucesc ca zeci de sori. 
Este un coif! 
Asemanarea cu coiful de la Peretu e izbitoare! Aceiasi ochi, aceeasi privire! Incep sa ma uit mai atent.
Personaje in relief impodobesc obrazarele si banda ce protejeaza gatul. 
Aceeasi deschidere in dreptul urechilor, aceleasi dimensiuni. 
Citesc placuta cu textul explicativ. 
Sunt in fata coifului descoperit la Cotofenesti , Prahova. 
Aur de 24 de karate.
 Aproape un kilogram. 
E clar ca nu te duci la razboi cu un astfel de coif. 
Asa cum nu te poti duce nici cu coiful de la Peretu, facut din argint aurit, un material prea moale ca sa protejeze de lovituri.

Concluzie :Este clar acestea au apartinut celor mai bravi si mai demni Regi,imparati si chiar comandanti de garzi ai aristocratilor Daci si Traci

Coiful de la Portile de Fier (Mehedinti)

Fac un pas in spate pentru a-mi largi perspectiva cand, brusc, vad cum din coiful pe care-l contemplu se desprinde ca o naluca un alt coif! 
Am senzatia ca intreaga sala a Tezaurului de la Muzeul National de Istorie se rostogoleste ca o nuca si eu sunt prins in ea. 
Ma salveaza gestul reflex de a privi in jur, in cautarea unui martor:in spatele meu este un coif de aur aproape identic! 
Naluca nu era decat reflectia lui in sticla vitrinei. 

Inca o data sunt surprins de asemanare: acest al treilea coif este tot din aur, are aceleasi deschizaturi in dreptul urechilor, aceeasi bumbi prinsi pe crestet, e decorat cu aceleasi animale fantastice. 
Este coiful descoperit la Cucuteni, langa Iasi.
Partea din fata nu s-a mai pastrat, dar se pot ghici aceiasi ochi cu sprancene mult ingrosate. 
Am senzatia ca tin intre degete samburele de adevar al legendei. Da, Fratiile Traco-Dace au existat cu adevarat!

Coiful de la Cucuteni-Baiceni (Iasi)

Cinci picaturi

Dupa o saptamana de cautari printre desene si descrieri de vase bitronconice, rythoni, cnemide si grifoni, samburele de adevar al legendei incepe sa dea roade. 
Mai exista inca doua coifuri asemanatoare: unul descoperit in satul Agighiol, in judetul Tulcea, si altul in zona Portile de Fier. 
In total, cinci coifuri care seamana ca cinci picaturi! 

Localizarea lor pe harta formeaza un semicerc ce incepe la Iasi, trece prin Tulcea, Prahova, Mehedinti si se opreste la Portile de Fier. Este acoperit, practic, tot arcul sud-estic al Romaniei actuale. O civilizatie uluitoare si atat de putin cunoscuta.

Coiful de la Portile de Fier (Mehedinti)

Cavalerii purtatori de coifuri de aur au trait si au locuit chiar aici, pe locurile unde noi astazi mergem in viteza cu masina sau trenul, unde construim blocuri si sosele, pe unde ne atintim privirea in gol, fara sa vedem nimic altceva decat camp, dealuri sau iarba. 
Apoi, cineva baga din intamplare plugul mai adanc in pamant si deodata ies la iveala comori, campurile se umplu de vechi sate tracice, dealurile de cetati si iarba e roasa de animale fantastice cu pene si solzi. 
Trei dintre cele cinci coifuri au fost descoperite intamplator de tarani: Iasi, Prahova si Teleorman. 
Despre cel de la Tulcea, descoperit in 1930, se stie ca era intr-un mormant asemanator celui din Teleorman, in care capetenia a avut alaturi nu doar caii si carul, dar si sotia.

Coiful de la Aghighiol (Tulcea)

Cel mai putin se stie despre descoperirea coifului de la Portile de Fier: a aparut pur si simplu, prin 1913. 
Coiful din argint aurit este aproape necunoscut in Romania, fotografia lui fiind publicata, pentru prima data, abia in 1963. In 1969, el va fi incadrat de marele istoric si arheolog Dumitru Berciu, in celebrul sau studiu despre arta traco-getica. 
Ce se stie cu siguranta este ca imediat ce a fost descoperit a fost scos din tara. 
Asa a ajuns in Colectia Trau din Viena, si de acolo in America. Ultima data se afla la Metropolitan Museum din New York,astazi nu se mai stie…
Exact cum am mai spus intr-un articol de 100 de ani se cauta cu orice pret distrugerea acestui popor,stergerea istroriei din memoria colectiva incet dar sigur,si uciderea reperelor si exemplelor pentru noile generatii,ca altii as poata jefuii tara in liniste,ca tara sa fie "condusa" de oameni cu identitati straine care au alte interese,nu degeaba sunt ei la putere...

Pe dealul din Cotofenesti

Microbuzul a plecat din Slanic-Prahova si ma leagana incetisor. Pentru un moment, aproape atipesc si, cu ochii pe jumatate inchisi, vad capetenii trace respirand aburul cailor sacrificati la lumina tortelor. 
Caii ingropati alaturi de stapani aveau rolul de a-i calauzi in lumea tenebrelor. 
Ce gri si ilizibile erau manualele de istorie si ce opulenta stralucitoare in Sala Tezaurului! 
Sunt sase kilometri din Slanic pana in Cotofenesti, satul unde s-a descoperit cel mai valoros dintre cele cinci coifuri. 
A fost gasit in 1929, probabil nimeni de-atunci nu mai traieste. Soferul claxoneaza fetele de pe marginea drumului. 
Ele rad, acoperindu-si zambetul cu mana. Si ei si eu suntem urmasii celor ce purtau coifurile de aur, legaturi "invizibile ne leaga, punti aruncate in urma cu 2500 de ani.
Cotofenesti. Cobor. Pe geamul dispensarului il vad pe medic consultand un copil al carui par straluceste blond-auriu in soarele amiezii. 
Cotofenesti este un sat asezat pe coline domoale, nici munte, nici campie, dar cu avantajele ambelor: aerul e tare, de munte, dar mersul e usor, ca de campie. 
Incep sa intreb oamenii despre coif. 
Toata lumea stie cate ceva despre el, dar dintre cei ce l-au descoperit .Vasile Simion, Traian Simion si Ilie Varbioru (probabil au fost lichidati la comanda de militie, asa cum se obijnuia des...), nu mai traieste nici unul, si nimeni nu stie acum sa arate locul exact unde au sapat. 
Cei trei erau copii cand l-au gasit. 
Erau dusi cu vacile. 
Se jucau de-a cautatorii de comori, cand au descoperit una adevarata.

Ilie Vabrioru, pe locul unde a descoperit coiful de la Cotofenesti
Cu furca prinsa in brau, lelea Georgeta rasuceste intre degete caierul ce devine fir si odata cu el inainteaza povestea: “Tatal meu, Vasile Simion, a gasit coiful cu inca doi baieti, dar el si Ilie erau mai mici si nu au primit de la Traian decat cativa bumbi de aur, rupti din coif. 
Cand au venit de la muzeu, tata a predat bumbii. 
Traian luase coiful. 
Cineva a zis ca ii da un porc pe el, dar nu a vrut sa il dea la inceput, punea mancare la gaini in el. Si apoi, deodata, s-a imbogatit. 
Casa ii stralucea si avea doi boi in curte, o frumusete”, spune Georgeta fara sa-si ia ochii de la fus.

Jeana Vrabioru stie locul comorii

 Din om in om, am ajuns pana la urma la Jeana Varbioru, sotia lui Ilie, singura care ar mai putea arata locul exact unde a fost gasit coiful. 
Isi leaga o broboada neagra peste parul argintiu. 
Cateva fotografii pastrate intr-o punga de plastic ii aduc inaintea ochilor anii tineretii. 
Stam pe prispa inalta, incalzita de soare. 
Dincolo de gardul de sarma, gainile caraie scormonind, pe drum se aude trecand o caruta. “Ii asa, cum urci pe Calea Piscului. Budui ii spunem locului, e langa Varful Fundaturii. 
Sotu meu mi-a aratat locul, la radacina unui stejar. 
Ei sapau acolo, iaca asa, cum fac copiii, si cand colo au vazut ca ceva scapara in pamant. 
Stiu drumul pana acolo, desi nu am fost decat o data, dar imi amintesc ca urcai pe niste dale de piatra asa, bine rostuite, ca eu am zis ca sunt puse de om. 
Erau ca niste placi mari, de piatra, si urcai pe ele.” Jeana nu mai poate merge acum pana acolo, are mai bine de 80 de ani si e bolnava de diabet.
Cineva a venit la poarta lui Traian si i-a zis ca pentru coif ii inveleste casa cu “fier alb” si ii da si doi boi pe el. 
Asa s-a trezit Cotofenestiul intr-o zi ca, din coiful gasit, Traian a facut coif pentru casa si a dat aurul galben pe “fier alb”, adica pe tabla. 
Avea cea mai stralucitoare casa din tot satul si, pe deasupra, si o pereche de boi. 
Mirarea oamenilor a ajuns pana la militie si asa s-a aflat cum de s-a pricopsit Traian peste noapte. 
Au venit de la Bucuresti, s-au facut cercetari. 
Cel ce cumparase coiful nu a vrut sa-l predea si pana la urma militia l-a gasit ascuns… in veceul din curte.
“Au venit si la noi si au cautat in toata ograda, dar Ilie le-a dat bumbii de aur de la inceput. 
Ce stiam noi ce sunt? Vedeam ca sunt de aur, dar eram tarani fara carte, ce stiam noi sa facem cu ei? Sa ne ducem la targ sa-i vindem? Acolo erau tarani ca si noi. 
Ii tineam si noi asa, amintire”, mai spune Jeana.

Coiful de aur de la Cotofenesti

Coiful a ajuns acolo unde l-am vazut si eu: la muzeu. 
De-atunci, nimeni nu a mai cercetat zona, desi oamenii spun ca ploaia si viiturile au scos la lumina ziduri si pietre “asezate frumos”. 
Unul dintre tarani, cu palaria pe-o parte, imi spune ca “trei lazi de cioburi cu model pe ele” a avut si le-a dus, le-a aruncat pe prund. Apoi, doua dealuri mai departe, sunt ruinele unei cladiri ce seamana a biserica si de care nimeni nu stie nimic. 
Vin oameni care sapa, dar cine sa ii intrebe daca sunt de la muzeu sau nu? Si pana la urma, aici nici nu trebuie sa sapi: ploaia si viiturile iti scot in cale “vechituri” si “ramasite”. 
Trebuie doar sa te apleci si sa le culegi, ca pe o roada a pamantului.

Profesorul

Am incercat sa il gasesc pe Emil Moscalu, arheologul care s-a ocupat de coiful de la Peretu si mai tarziu de cel de la Agighiol. 
Am aflat ca a murit in mod misterios (Ucis de militie fireste, foarte misterios). 
Ultima sa investigatie de arheolog a fost intr-un sat aproape de Peretu. 
Pe o magura, oamenii vedeau cateodata flacari si se spunea ca o comoara a unor hoti e ingropata acolo.
Moscalu a sapat intreaga magura si pana la urma, tot ce a descoperit a fost un schelet cu oase rosii. 
Atat s-a descoperit. 
Dar la putin timp, despre Moscalu s-a spus ca a innebunit, ca era obsedat ca cineva vrea sa ii fure ceva pretios, un lucru pe care il purta intotdeauna in rucsacul sau. 
Nu s-a aflat niciodata ce avea in rucsac.
Emil Moscalu a sfarsit la spital(la comanda fireste), nebun, dupa o cariera stralucita. 
Rucsacul sau a ars intr-un incendiu, izbucnit nu se stie cum (ordin de siguranta nationala tipic militianesc,au furat ruxacul original si au inscenat un incendiu,nici nu ne-am prins...).
Emil Moscalu a fost insa elevul domnului arheolog Boroneant, iar d-l Boroneant este un luminat si foarte distins profesor, la care am apelat pentru a afla raspunsul la intrebarile care ma framantau. 1.Ce era cu Fratiile acelea? 
2.Legenda sau adevar? Dar coifurile? Existau si intre ele legaturi de rudenie, reprezentau o unitate spirituala, aceeasi fabuloasa civilizatie traco-dacica sau getica? 
3.Asemanarea lor izbitoare mai fusese semnalata candva? 
4.A fost, intr-adevar, teritoriul Romaniei, cu trei mii de ani inainte de nasterea lui Hristos, spatiul unei culturi extraordinare,unei civilizatii atat de inteligente? Intrebarile se inghesuiau, grabite sa primeasca fiecare un raspuns.
“Da. Eu cred ca civilizatia existenta aici in urma cu 3000-4000 de ani ,era foarte inteligenta si  dezvoltata incat putea sa produca obiecte atat de deosebite cum sunt coifurile si tot ceea ce e expus in sala Tezaurului de la Muzeul de istorie nationala din Bucuresti. 
Dar asta nu e tot: e importanta si uimitoare asemanarea stilistica intr-un spatiu atat de intins. 
Ca sa ma refer doar la coifuri: eu nu cred ca ele au urcat de la Dunare spre Moldova, ci, dimpotriva, de acolo au coborat spre campie. 
E adevarat ca exista si multe necunoscute in privinta lor. 
De exemplu, despre descoperirea coifului de la Portile de Fier nu exista decat povestea marinarului naufragiat care, la o retragere a apelor Dunarii, a descoperit relicva de aur pe o stanca.”

Dl Borobontean, un iluminat si distins profesor

Profesorul e imbracat simplu, dar elegant. 
Ne inghesuim intr-un autobuz ce duce spre Piata Alba Iulia. 
O palarie mica, cu boruri indoite si tivite cu catifea, ii sta pe crestet, mai mult de forma, ai zice. 
I se vede parul alb-alb. 
In inghesuiala autobuzului, pe scara, nu pot sa nu ma gandesc ca in parul alb al profesorului sunt zece ani de inchisoare comunista, ca ochii din spatele ramelor groase au privit zeci de santiere arheologice si zeci de obiecte din comorile Romaniei.
El imi vorbeste mai departe, cu o voce blanda dar sigura: “Daca au existat Fratii? Fireste, Fratia era posibila, dar termenul istoric consacrat este uniuni tribale. 
Sigur ca era posibil, si nu spun eu asta. 
Asta o spune Herodot: Atat tracii cat si dacii erau cruzi intre ei, dar cand aparea un dusman comun uitau certurile si erau uniti pentru a se apara. 
Pentru ca aveau constiinta originii comune. 
Asta se vede si arheologic. 
Exista o comunicare intre toti oamenii astia, se vede si in ceramica si in tot ce s-a descoperit in locuri diferite. 
Comunicau intre ei si, mai mult de-atat, aveau arta si mitologia extrem de  puternice.

Sacrificiu pentru zei (detaliu de pe coiful de la Cotofenesti) E clar ca tracii aveau constiinta unitatii si, in plus, aveau constiinta originii comune. 
In acest spatiu se coagulase un nucleu ce nu putea, nu avea cum sa migreze de aici. 
Aici a existat o civilizatie si cu traditii stravechi si foarte puternice.” Profesorul intra intr-o farmacie. 
E bucuros ca a gasit medicamentele de care are nevoie. 
Mic de statura, mergand un pic aplecat, pare un personaj misterios, un om cheie, care detine dezlegarea unui secret, si asta il obliga sa stea deghizat intr-un pensionar bucurestean. 
De curand, a descoperit la Chitila un sceptru cu insemnele coifurilor.
Dincolo de Carpati, tot el a descoperit vase cu desene asemanatoare motivelor de pe coiful de la Cotofenesti. 
Dovezi fericite, care transforma "legendele" in istorie. 
Brusc, imi revin in minte lumina de aur a comorilor din sala Tezaurului si umbra care se intinde peste descoperirile arheologice romanesti.