Apel pentru liderii Maghiari din partea Romanilor

Apel catre liderii maghiari: nu ne mai scrijeliti istoria!

Statuia lui Baba Novac din Cluj a fost vandalizată prin distrugerea cuvântului ”unguri” din propoziţia care explica cine l-a omorât pe căpitanul lui Mihai Viteazul. 

Nu e singurul exemplu de scrijelire a istoriei românilor. 

Şi ”Budapesta” a dispărut de pe Arcul de Triumf din locul unde sunt înşirate victoriile Armatei Române, iar plăcuţa lui Nicolae Iorga despre Matei Corvin lipseşte de pe statuia acestuia de la Cluj.

Altfel foarte grabnici în a ridica statui criminalilor de război, liderii de opinie şi de decizie maghiari duc o luptă acerbă să ne şteargă din istorie amintirea oropsirii maghiare. Care, însă, ţine de istorie şi nu are cum să fie modificată. 
În schimb, ne trezim că dispar inscripţiile care fac pomenire despre felul în care maghiarii i-au tratat pe români în trecut sau chiar şi amintirea cuceririi paşnice a Budapestei de către Armata Română. Nouă nu ne e ruşine cu eliberarea Budapestei de către români, în 1919, pentru că nu am săvârşit nicio faptă reprobabilă, ba, mai mult, am scăpat ţara vecină de pericolul roşu pentru câteva decenii. De ce a ţinut Kelemen Hunor, pe atunci ministrul Culturii, să îndepărte denumirea Budapestei de pe Arcul de Triumf? 
Din acelaşi motiv pentru care autori necunoscuţi au dat jos literele cuvântului ”unguri” de pe statuia lui Baba Novac unde erau amintite condiţiile uciderii lui. 
Din acelaşi motiv pentru care a fost un întreg scandal ca pe statuia lui Matei Corvin, din acelaşi oraş, să nu mai fie aşezată plăcuţa cu explicaţia lui Nicolae Iorga despre regele pe care şi-l revendică maghiarii, deşi era român: “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”.

Dacă liderii maghiari consideră că îşi fac trecutul mai glorios scrijelindu-ne nouă istoria, se înşeală. 
Nu e suficientă vandalizarea pe ascuns sau pe faţă a câtorva monumente istorice pentru ca să ajungem să credem ce spunea mai deunăzi un parlamentar Fidesz, că Transilvania condusă de maghiari era ”o redută a culturii şi identităţii maghiare, un protector al independenţei şi un deschizător de drumuri în Europa în privinţa toleranţei religioase şi a autonomiei pe criterii etnice”. 
Toleranţa a fost întotdeauna doar a românilor şi au practicat-o şi când erau supuşi asupririi maghiare, şi când s-au eliberat de aceasta. 
Dar toleranţa e una, adevărul e altceva. 
Nu avem toleranţă şi pentru minciună, pentru deturnarea istoriei şi nu o să ajungem acum să ne închinăm la "bunătatea Ungariei" din trecut şi din prezent pentru simplul motiv că ea nu există!

 Ceea ce există, în schimb, este intenţia programatică a liderilor maghiari de a ne suci istoria, de a-i considera eroi pe cei care au luptat împotriva noastră, de a le ridica statui celor care i-au vânat pe români şi de a uita în ce fel am fost trataţi de ”reduta culturii” maghiare. 
Dacă a vandaliza monumentele poporului român şi a promova persoane dubioase, dacă nu de-a dreptul criminale, din istorie, ţine de cultura maghiară, atunci ar trebui să schimbăm înţelesul culturii şi să o definim drept cult al celor care au ucis mai mult şi mai cu ură (hunii o natie meschina fara identitate concreta).
Aşa că fac un apel către liderii maghiari, de la noi şi de aiurea: Luaţi mâinile de pe istoria românilor şi nu ne mai jigniţi trecutul, mai ales că acesta e confirmat de prezent! Şi în loc să ne distrugeţi istoria, mai bine vă cereţi iertare pentru răul trecut şi nu îl mai repetaţi! 
Problema este însă că tocmai de aceea nu mai recunoaşteţi ce a fost în trecut, ca să puteţi să practicaţi acelaşi dispreţ şi acelaşi comportament la adresa românilor. 
Atunci, vă spunem ceea ce au spus soldaţii noştri la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz: ”Pe aici nu se trece!”

Sursa:Noktys Nokte si Bogran Diaconu.

Femei care au schimbat istoria României

Se spune că în spatele fiecărui bărbat important stă o femeie puternică, iar personajele care fac subiectul acestui articol confirmă această teorie. Deşi la prima vedere poate fi considerată o exagerare, analizat în detaliu, prezentul nu ar mai fi la fel dacă în luarea unor decizii cheie nu s-ar fi implicat, direct sau indirect, unele dintre cele mai venerate sau controversate personalităţi feminine din istoria ţării noastre.
Venerate în ziua de astăzi şi numite cu titulatura de "eroine" sau condamnate la dispreţul întregului neam, aceste femei servesc drept exemplu de forţă, dăruire, iubire, persuasiune, farmec sau vitejie.
Veronica Micle, care a fost subiectul scrierilor multor istorici şi gazetari, a reuşit să influenţeze geniul nostru literar, Mihai Eminescu, în crearea unora dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, să-l fericească cu săruturile sale, dar şi să-l aducă în pragul disperării, ba chiar a depresiei, acuzată fiind de Eminescu pentru purtarea sa indiferentă, în ciuda dragostei sale imense.
„N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, scrie Eminescu despre perioada de înainte de a o cunoaşte.
Eminescu suferă din pricina Veronicăi, femeie măritată, mulţi ani după ce a cunoscut-o şi îi mărturiseşte în multe rânduri dragostea şi fiorul pe care îl simte când se gândeşte la ea.

„Doi ani de zile, doamnă, n-am putut lucra nimic, şi am urmărit ca un idiot o speranţă, nu numai deşartă, nedemnă.” – acest citat, dintr-o scrisoare a lui Eminescu către Veronica, este dovada cea mai clară a influenţei pe care aceasta a avut-o în opera poetului.
Fiorul primei nopţi de dragoste este şi el consemnat într-o scriere a lui Eminescu: „Ziua de 4/16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieţii mele. Eu am ţinut pe Veronica în braţe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ţine toată viaţa mea”.
În jumătatea de an care a urmat acestui eveniment, Eminescu scrie multe poezii care îi descriu starea de frământare cauzată de o iubire imposibilă, Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme şi suspin-un cânt, Venin şi farmec sau Gelozie.
Oare câte scrieri studiate astăzi în toate şcolile din România i le datorăm, într-un anume procent şi Veronicăi, femeia care îi inducea lui Eminescu stările de fericire, visare sau imensă tristeţe pentru a crea operele cu care atât de mult se mândreşte neamul român?

Elena Lupescu

Este acuzată de toate greşelile comise de regele Carol al II-lea, de la cercul vicios în care se învârtea, viaţa extravagantă, până la abdicarea acestuia şi viaţa în exil.
Deşi căsătorit, Carol al II-lea nu-i poate rezista Elenei Lupescu, o femeie care nu ieşea în evidenţă prin frumuseţe, dar care reuşeşte să-l influenţeze pe rege în toate deciziile ulterioare.
Din cauză că i s-a impus să renunţe la relaţia cu Elena, amanta sa la vremea respectivă, regele alege să abdice şi să se refugieze cu aceasta în Portugalia, posibiltatea unei despărţiri părându-i-se de neîndurat.
Deşi nu era foarte frumoasă, Elena avea capacitatea extraordinară de a-i fermeca pe bărbaţi şi de a le induce propriile păreri.

Elisabeta Rizea

Emblemă a luptei anticomuniste din România, Elisabeta a fost purtată în această luptă de mânia piederii tatălui său, ucis de comunişti din cauza protestelor sale împotriva sistemului.
Aceasta, alături de soţul său, i-au ajutat pe partizanii „Grupului de Rezistenţă” să ducă o luptă crâncenă anticomunism, dând dovadă de  un curaj nebun, fără să se lase influenţaţi de consecinţele acţiunilor lor.

Elisabeta este arestată prima dată în 1950 şi condamnată la şase ani de detenţie. Chiar dacă nu a reuşit să descătuşeze ţara, aşa cum îşi dorea, lupta sa împotriva comunismului a fost una remarcabilă şi chiar şi după ce şi-a ispăşit prima pedeapsă, aceasta a continuat să ajute Grupul de Rezistenţă, să le dea mesaje, haine şi alimente. Din această cauză este din nou arestată şi condamnată la 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii. Elisabeta este eliberată în 1964 prin decret.

Regina Maria

Poate părea incredibil, însă România îi datorează existenţa în graniţele pe care le cunoaştem astăzi, într-o măsură foarte mare, Reginei Maria, care, după Primul Război Mondial s-a dus personal la Paris pentru a participa la negocierile prin care României trebuia să i se acorde răsplata participării la război.

Talentul său de politician şi relaţiile diplomatice au reuşit să rezolve problemele şi piedicile cu care se confruntase până atunci ţara noastră.
Acestei femei de o voinţă şi o creativitate extraordinare îi datorăm şi existenţa a numeroase instituţii, implicarea în acte debinefacere, existenţa Castelului Pelişor, casei şi grădinilor de la Balcic, cât şi numeroaselor picturi şi poveşti pe care le crea.

Nadia Comăneci

1976, Montreal, Jocurile Olimpice – momentul care a infuenţat imaginea României în întreaga lume şi a transformat-o pe Nadia Comăneci în una dintre cele mai cunoscute sportive de pe planetă, momentul primului 10 din istoria gimnasticii.

Oriunde ar merge, Nadia Comăneci reprezintă imaginea ţării noastre, iar numele său este primul care este corelat cu România de către străini.
Totul s-a schimbat în bine, mai ales pentru sportivele românce de la "momentul" Montreal, şi am putea spune că şi pentru ţară, performanţele sportive reprezentând unul dintre cei mai buni ambasadori.

Regina Elisabeta

Şi-a dorit enorm să schimbe imaginea României, să o transforme dintr-o ţară despre care ne se ştiau prea multe lucruri, într-un stat apreciat pentru cultura sa şi oamenii pe care îi considera de o căldură impresionabilă. A susţinut literatura şi arta şi i-a ajutat pe artiştii români să participe la expoziţii internaţionale.

A sprijinit turismul prin promovarea locurilor pe care le aprecia şi a civilizaţiei româneşti. Graţie acestei femei de o sensibilitate aparte, România a început să facă parte din Europa şi să i se recunoască o parte din valorile culturale şi artistice. În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi.
Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. În absenţa unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe.
Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti. Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită.
Şi-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina s-a înconjurat cu artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.
Elisabeta a fost conştientă de beneficiul major al turismului într-o ţară care nu era încă în circuitul turistic internaţional. A iniţiat în acest domeniu o campanie susţinută de publicitate pentru a-şi face cunoscută în străinătate ţara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia şi călătorii erau găzduiţi la castelul regal.
Talentul său lingvistic desăvârşit a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană şi engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenţia lui Pierre Loti şi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: „Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă, îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile "i-au vorbit”.