joi, 31 octombrie 2013

Cuvântul lui Zamolxis

Religia adevarata a Romanilor. 
Mostenire spirituala Dacica.
Dincolo de curgerea timpului și de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu și Veșnic, din care vin toate și prin care ființează toate cele ce sunt. Lumina, golul și plinul, mișcarea și nemișcarea, nicăieri și peste tot, totul și nimicul vin din El. Nimic nu este făptuit fără de lumină și tot ce vine din lumină prinde viată și ia făptură. Nu este ușuoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, ușorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât se poate întinde întunericul, puterea care unește este mai mare decât puterea care desparte.
Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiași pași îi faci în vârful muntelui ca și în josul său, același aer este sus ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte ca și la poalele sale, la fel luminează soarele piscul cel semet ca și pamântul cel neted.
Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate și prea multă apă îi stinge suflarea.
Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale pătrund mai adânc în pământ, căci din pământ își trage seva, nu uita asta! Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.

Precum fulgerul aduce lumina și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, asa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voința omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
Priveste râul si ia aminte la învățătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este și gândul cel bun și drept rânduit, el își face loc printre pietre și stânci, nu ține seama de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este și mai mare.
Ia seama de taina aceasta și nu o uita, acel firicel de apă știe unde va ajunge, căci una este cu pământul și toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit.
Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă și vei vedea că nimic nu stă în calea sa. Să-ți fie gândul limpede până la sfârșit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mișcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ și munte cu munte.
Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminței care încolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina seminței este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.
Ia seama la gândul cel rău, ferețte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.
Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusețea lor sau după râvna lor, căci, și unul și altul a lăsat din ceva pentru a crește în altceva. Cel bogat este sărac în liniște, cel tare este slab pentru altul și cel slab are tăria lui ascunsă.
Trufia răceste iubirea inimii și o face în dușmănie și nu există om mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere și chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia.
Gândul bun și vorba înțeleaptă îți pot potoli necazul, îți pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferința este umbra trufiei.
Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă. După orice zi vine și noaptea, și după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor.
Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri, și asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace și oameni – și din aceeasi vatră vin și către aceeasi vatră se întorc, și vatra aceasta este pururea.

Precum copacul cel falnic crește lângă cel mic fără a-i face rău, așa să fiți între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic și nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca și hoțul. Aruncă un lemn pe râu și mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulțumire semenului tău, adu-i lumină pe chip și în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.
Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri lovește înapoi. Fructul copt este ușor de luat, cel necopt este greu de cules și gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îți va amărî sufletul. Cum crește codrul, așa crește și stinghia și cum prinde formă roata așa se croiește și spța.
Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă și nu a locuit dintru început în inima ta;  dacă nu crește prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înțelepciunii, iar cel trufaș se pune singur lângă dobitoace. Înțelepciunea este mai prețuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minții și al sufletului tău și este rodul cunoașterii udată de vreme.
Nu-ti necăji sufletul când simți durerea și neputința, ci mai degrabă caută să te folosești de ele pentru îndreptare, căci în rod ai și sămânța. Nu se poate ca o sămânță bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna lovește înapoi, răutatea și neadevărul întotdeauna aduc neputința , trufia întotdeauna aduce suferință.

Mergi la izvor când sufletul ți-e aprins, scormonește în apa limpede și asteaptă până ce devine iarăși curată. Asa se va duce și aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.
Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ți puterea din răbdare și din liniște și folosește-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Contact me

Nume

E-mail *

Mesaj *