Marile Secrete si mosteniri ale Dacilor XII

Stiinta Dacica

Pentru a ne face o imagine despre nivelul la care au ajuns dacii in domeniul stiintific, Iordanes ne-a lasat un citat plin de admiratie si chiar daca acest tablou era exgerat, el cuprindea un sambure de adevar si arata interesul care si-l dadeau dacii pentru dezvoltare si progres: "Vezi ce mare placere, ca niste oameni prea viteji sa se indeletniceasca cu doctrinele filosofice, cand mai aveau putintel timp liber dupa lupte. Putem vedea pe unul cercetand pozitia cerului, pe altul insusirile ierburilor si ale fructelor, pe acesta studiind descresterea si scaderea lunii, pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, (astrele) care se grabesc sa atinga regiunea orientala sunt duse dupa o regula prestabilita". Persoanle care se ocupau cu predilectie de cercetarea stiintifica, erau preotii, dar se pare ca nici nobilii laici nu erau straini de astfel de activitati chiar daca numarul acestora din urma era mic. Primele cunostinte din domeniul stiintelor le aduce Zamolxe care pune bazele medicinei, astronomiei si a jurisdictiei in Dacia, cele mai multe date insa le avem despre perioada domniei lui Burebista cand preotul Deceneu a realizat al doilea salt semnificativ in stiinta dacica, dupa Zamolxe.
In domeniul astronomiei, masurararii timpului si medicinei, a stiintelor in general, "getii au fost intotdeauna superiori aproape tuturor barbarilor si aproape egali cu grecii"(Iordanes).
Cunostintele despre astronomie ale dacilor isi depaseau timpul. Iordanes ne comunica ca dacii stiau raportul dintre diametrul Soarelui si al Pamantului, cunosteau in detaliu miscarile stelelor pe bolta cereasca, miscarile planetelor din sistemul solar, orbitarea Lunii in jurul Pamantului si efectul satelitului asupra planetei noastre. Autorul got ne mai spune ca dacii aveau si cunostinte de astrologie. 
Mersul vremii se pare ca a fost un fenomen pe care dacii l-au studiat timp indelungat, iar cunostintele de astronomie le-au permis sa elaboreze unul din cele mai exacte calendare cunoscute vreodata. Acest lucru trebuie privit ca pe o teorie care isi asteapta argumentele care sa o impuna definitiv. Teoria conform careia sanctuarele circulare de la Sarmizegetusa erau folosite drept calendare a fost elaborata de ilustri istorici romani, cum ar fi St. Bobancu, E. Poenaru si C. Samoila. Desi lucrurile au fost studiate cu profesionalism, si dispunerea pietrelor in sanctuare rezolva de minune problemele pe care le infrunta omul care intemeiaza un calendar, aceasta teorie nu poate fi admisa ca informatie in adevarata in afara oricarei umbre de indoiala, neexistand alte izvoare care sa o ateste.

Sanctruarul mic rotund

Micul sanctuar rotund este alcatuit din 114 piese dintre care 13 sunt lespezi , iar 101 sunt stalpi. Cei 101 stalpi sunt impartiti de cele 13 lespezi in 13 grupari in urmatoarea ordine: 8 grupe de 8 stalpi, 1 de 7 stalpi, 3 de 8 stalpi si una de 6 stalpi.
Micul sanctuar rotund intruchipeaza un calendar solar:
-1 stalp=1 zi
-1 lespede=1 marcaj pentru o saptamana si pentru un an
-numaratoarea poate incepe de langa oricare lespede
-un an se atinge prin 3 rotatii complete + 8 saptamani
-se marcheaza anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns
-se incepe noul an de la stalpul urmator
-se efectueaza un ciclu de 13 ani (pana se marcheaza toate lespezile)
-in acest interval anul dacic ramane in urma cu 1 zi fata de anul tropic si se aplica corectia de o zi
-din cauza celor 2 saptamani de 6 si 7 zile durata anilor fluctueaza dand urmatoarea succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367
-singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a tine minte saptamanile impediment ce poate fi usor inlaturat prin calcularea punctului unde se termina anul nou si marcarea lui.
-structura simpla a calendarului il indica ca fiind unul civil.

Sanctuarul mare rotund

Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice plus o absida in interiorul lor.
Cercul exterior(A) este alcatuit din 104 lespezi (de 45 de cm inaltime) lipite una de alta si care formeaza un cerc perfect inchis. Lipit de primul, al doilea cerc(B) este format din 210 piese: 180 de stalpi (cu inaltimi intre 120-135 cm) despartiti in 30 de grupuri de cate 6 de 30 de lespezi (cu inaltimi intre 55-65 cm). Al treilea cerc(C) la o distanta considerabila de primele doua este format din 68 de stalpi (cu inaltimea de 3m , acoperiti cu teracota si dotati cu piroane ce aveau in capat inele) aranjati in 4 grupuri despartiti de lespezi in urmatoarea ordine: 17 stalpi-4 lespezi-18 stalpi-3 lespezi-16 stalpi-4 lespezi-17 stalpi-4 lespezi. Absida contine 72 de blocuri:68 de stalpi impartiti in 2 grupe despartiti de cate 2 lespezi astfel: 13 stalpi-2 lespezi-21 de stalpi-2 lespezi. Lespezile din cercul C si din absida formeaza 2 axe perpendiculare. Pe directia celei orizontale in afara sanctuarului se afla pragul de acces un patrat de 4x5 lepezi.
Sanctuarul mare intruchipeaza de asemenea un calendar solar:
-1 stalp din B si C reprezinta o zi
-numaratoarea poate incepe de oriunde la B si C dar putin probabil
-un an se atinge prin doua rotatii ale cercului B
-concomitent se parcurge si cercul C la a carui fiecare parcurgere se adauga o zi la cercul B(se muta marcajul pe stalpul dinainte) rezultand ani fluctuanti de 365-366de zile
-corectia este foarte buna pentru un ciclu de 13 ani
-1 stalp din absida reprezinta un an , parcurgerea ei (21+13+13=47 ani) implicand corectia de 7 zile esalonat sau deodata
-1 stalp din cercul A =1 an, parcurgerea lui (104 ani) implicand corectia de 2 zile deodata
Constructia mai complexa cu o destinatie mai complexa probabil. Aceasta ar putea insemna ca era un calendar religios. Folosirea ceva mai complicata decat cel mic are avantajul unei corectii mai bune pe termen mai lung, poate era folosit la anticiparea mai usoara a anumitor evenimente probabil a sarbatorilor religioase (care probabil erau insemnate pe cercul C) oricum destinatia era cert diferita datorita structurii saptamanilor.
Diferenta de opinii dintre istorici, se refera doar la modul de folosire a sanctuarelor caci algebric calculele ies minunat pe hartie, aratand originalitatea absoluta a calendarului dacic si exactitatea surprinzatoare a lui.
In domeniul medicinei, autorii antici din Grecia au vorbit numai cu admiratie despre medicii-preoti daci. O importanta informatie ne este lasata de Dioscoride care ne transmite numele dacice pentru 42 de plante medicinale. De la Platon insa putem desprinde o informatie nu mai putin valoroasa si anume felul in care practicau medicina preotii daci "despre care se spune ca ii fac pe oameni nemuritori". Iata care sunt cuvintele preotului medic citat de Platon: "Zamolxis care e regele nostru, dovedeste ca zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incercam a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul, fara sa tinem seama de trup, cu atat mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul pe care ar trebui sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii. Asadar, zicea tracul meu, de la suflet pornesc cele rele si cele bune pentru corp, ca si pentru omul intreg; de acolo purced acestea, asa cum din cap purced cele privitoare la vaz". Iata o conceptie complexa despre anatomie si despre stiinta curativa care erau in posesia dacilor, cunostinte care dupa cum si Platon admite ii pune deasupra medicilor greci care practicau medicina de la Atena pana la Roma. Asadar medicii daci se foloseau si de vindecarea bolnavului pe cale psihica, pe langa metodele clasice. Aceste metode la daci cuprindeau terapia cu plante, precum si interventiile directe pe corp, arheologii aducand la lumina numeroase truse cu instrumente chirurgicale. Medicii daci ajunsesera sa posede un bagaj de cunostinte medicale destul de mare pentru a efectua operatii inclusiv pe creier asa cum o demonstreaza craniul cu trepanatie perfect vindecata, descoperit la Hunedoara. Faptul ca dacii isi incinerau mortii ii priveaza pe arheologi de studiul bolilor si remdiilor lor din Dacia.
Dacii au reprezentat o civilizatie inaintata iar stiinta se cerea sa fie la acelasi nivel inalt, fapt pe care "oamenii de stiinta" daci l-au infaptuit. 

ARHITECTURA DACICA 

Asezarile dacilor se impart in 3 categorii importante: stanile, locuintele si asezarile fortificate.
Primele, cele mai simple asezari sunt usor de descris, ele semanand pana la identificare cu stanile din zilele noastre intalnite in zona de munte, mai ales din masivele izolate si mai greu accesibile. Cercetarile din ultimii ani au relevat acest fapt. 
Ele erau locuite pe timpul verii, toamna ciobanii coborand la campie cu turmele in asezarile mari. Stanile cuprindeau pe langa ocolul pentru oi o constructie din lemn fara lipitura sau tencuiala, cu un inventar specific constand mai ales din ceramica. Dar pentru turme nu numai stanile construite slujeau drept adapost. Conditiile meteo nefavorabile transformau pesterile naturale in minunate refugii. Uneori amenajate deveneau adevarate stani, foloite in tot cursul sezonului de pasunat.

Celelalte tipuri de asezari, cele civile si cetatile fortificate se impart in doua categorii distincte: cele getice (de campie) si cele dacice (de munte).
In Campia Munteniei, getii foloseau ca locuinte bordeiele sau casele de suprafata. Bordeiele erau de forma rombica, neregulata, ovala, rectangulara, patrulaterica cu colturi rotunjite. Dimensiunile bordeielor atingeau in general 1 m adancime, 5m lungime si 3m latime. Pamantul de umplutura aflat in interiorul bordeielor contine adeseori cenusa, ceea ce a putea atesta folosirea in constructie a trestiei sau papurisului. De obicei in incaperi se aflau vetre, alteori ele erau in afara incaperilor. Multe din ele aveau trepte de coborare. 
Majoritatea locuintelor din Campia Munteniei o reprezenta insa casele de suprafaa. De forma rectangulara sau elipsoidala aceste case erau ridicate, la suprafata solului pe un schelet de pari grosi ce sustineau o impletitura deasa de nuiele. Peste acest schelet lemnos se asternea un strat gros si dens de lipitura de lut amestecat cu paie. Desi majoritatea caselor erau acoperite cu trestie ori paie, foarte multe aveau acoperis din tigle de lut. Scheletul lemnos era prins cu scoabe si cuie. Podelele se realizau din lut batatorit. Usile erau inchise cu zavoare asigurate cu chei. Cu mici exceptii, aproape toate incaperile erau prevazute, in coltul de NE sau E cu o vatra deschisa aproape rotunda (cu laturile pana la 1,20m) realizate din lut batatorit care ars devenea foarte dur si obtinea o culoarea rosiatica albicioasa, ele serveau pentru prepararea hranei. Uneori vetrele aveau modele incizate. In multe case s-au gasit cuptoare menajere. Dimensiunile caselor ajungeau pana la 6X4m. 
Tehnica de constructie a caselor poate fi observata si azi la casele "batranesti" de la tara la care evident s-au adus unele imbunatatiri ale cuptoarelor in special. S-au descoperit adesea case avand constructii auxiliare: bucatarii de pana la 7X6m prevazute cu cate un cuptor mare rotund cu diametrue ce atingeau 1,85m ; depozite de 5Xm unde granele se pastrau in chiupuri, uneori si cate o constructie absidata. Din complexele gospodaresti nu lipseau si constructiile menajere, toalete, gropi de gunoi.
Casele dacilor de la munte spre deosebire de cele de la campie au avantajul prezentei pietrei. La aceste altitudini casele au fundatia din blocuri de piatra mai mult sau mai putin ingrijit lucrate in functie de averea proprietarului. In acest fel lemnul nu putrezea in contact cu pamantul. 

S-au descoperit case din barne de lemn imbinate prin sistemul de scobituri in forma de coada de randunica, case la care nu se foloseau nici un cui. Aceste case aveau o forma poligonala cu 6-8 laturi. Restul construite in sistemul clasic erau majoritatea dreptunghiulare sau rotunde. Majoritatea erau construite din barne de lemn asezate orizontal. La colturi cate un stalp vertical cu rol de susutinere a celor orizontale. Se aplica pe pereti o lipitura relativ subtire din lut frumos netezit si uneori colorat. Casele mai sarace aveau intre stalpii de colt o impletitura de nuiele lipita cu lut din belsug peste care se aplica tencuiala eventual colorata. 
Cele mai impozante locuinte, descoperite in numar mare sunt cele de tipul turnurilor locuinta. Acestea aveau pe nelipsita fundatie de piatra, parterul alcatuit dintr-un zid de blocuri de piatra de acelasi fel ca si cele din zid. Peste acest zid de piatra era inaltat un zid din caramizi de lut superficial arse. La turnurile locuinta de la Costesti atat zidul de piatra cat si cel din caramizi aveau latimea de 3m. Etajul era construit din barne de lemn asezate orizontal. La acest nivel se putea ajunge atat printr-o scara exterioara asezata pe lespezi de piatra cat si printr-una interioara. Tocmai acest etaj reprezenta spatiul de locuit, parterul fiind folosit ca depozit. In nivelul inferior accesul se facea printr-o poarta (la Costesti larga de 1,8m). Multe case aveau pridvor cu acoperis sustinut de stalpi de lemn sau mai simplu sub o streasina mai lata, inconjurand cladirea. Cel mai adesea un prag de piatra (sau uneori de lemn) marca locul in care era amplasata usa de lemn. La casele de nobililor aceasta usa era masiva si batuta cu tinte de fier cu floarea mare sau uneori frumos ornamentata. Casele aveau in mod obisnuit una sau doua incaperi (la cele cu etaj numarul se dubla). Podeaua la toate casele era din pamant batut uneori fatuit cu grija. Acoperisul era in doua ape la casele dreptunghiulare si conice la casele poligonale si rotunde, majoritatea facute din sindrila dar un mare numar avea acoperis din tigle.
Ce impresioneaza cel mai mult in arhitectura dacica insa sunt cetatile. Cu simple valuri de pamant si palisade (ca in Campia Munteniei) sau cu impresionantele "murus dacicus" ele fac dovada unor inaintate cunostinte de arhitectura, tehnica a constructiei si a tacticilor de razboi.

Lipsindu-le piatra getii de la campie si-au creat locuiri mult mai simple dar nu mai putin eficiente. Cetatile din aceasta regiune erau fortificate cu un sant de pamant in general de 2m adancime si 5 m latime, apoi urma un val de pamant (ars de cele mai multe ori) cu latimi de 3m si inaltimi in medie de 5m dar care atingeau si 30m (cum este cel de la Costesti). Pe varful acestui val era amplasata palisada alcatuita din stalpi grosi de lemn
. Elementul care determina varietatea formelor cetatilor este reflieul. 
De cele mai multe ori cetatile sunt aparate natural pe diferite portiuni din perimetru, restul perimetrului inchizandu-se artificial. In interiorul incintei fortificate se aflau locuintele conducatorilor, armatei permanente si a celor care traiau in interiorul cetatii.
In interiorul arcului carpatic, la daci, muntele a oferit avantjele pietrei si al piscurilor inalte dand nastere unor impresionante cetati, adevarate "cuiburi de vulturi". 
Cetatile din regiunea muntoasa au cele mai diverse forme dictate de relief fiind protejate in mare masura de prapastii abrupte. Intarirea cu ziduri maiestuoase le facea practic invulnerabile. La construirea unei cetati se incepea cu alegera unui varf care oferea cele mai multe avantaje tactice. Se continua prin sapareea teraselor in munte pentru zona locuita, dacii stapanind numeroase tehnici de a disloca stanca, cum ar fi cea stabilita la Piscul Crasani: se inmuia piatra cu otet, i se dadea foc majoritate materialului apoi se finisa cu tarnacopul si dalta. Urmatoarea etapa era constructia zidului. Sub acest aspect, dacii au gasit o solutie ingenioasa. Se inaltau doua randuri de ziduri la distanta de 3m intre care se punea pamant cu pietris. Pentru a rezista presiunii exercitate de umplutura un anumit numar din blocurile de piatra aveau practicate pe fetele interioare cavitati in forma de coada de radunica in care se introduceau barne de lemn care sustineau cele doua paramente paralele. In timp barnele putrezeau dar pamantul era deja tasar si zidul isi pastra forma. 
Apa era un factor care putea duce la surpare zidurilor, pentru scurgerea acesteia mesterii daci practicau in unele blocuri din zid canale care conduceau apa din interiorul zidului in afara. Uneori se construia un al doilea rand de ziduri din piatra de stanca sumar potrivita si legata cu mortar. La cetatea de la Costesti in afara zidurilor era si un val de pamant cu palisada. Intrarea "a chicane" in cetate facea vulnerabile flancurile armatei asediatoare. 
La Blidaru caracteristaca cetatii erau cazematele, parti integrante ale incintei dar care puteau functiona independent avand propriile camere de locuit, camari si deasupra platforme de lupta. 
Desi nu exista doua cetati identice se poate observa o structura care se repeta regulat. Fiecare cetate avea incinta militara bine fortificata cu ziduri puternice si turnuri periculoase pentru adversar. In interior locuintele descrise anterior erau conectate printr-un sistem de drumuri uneori frumos pavate ca cel de la Sarmizegetusa sau cu trepte monumentale ca cele de la Costesti. Principala problema a cetatilor in caz de asediu era apa care era captata din izvoare sau din rauri si aduse prin conducte de lut ars pana in cetate unde era adunata in cisterne. De aici era dusa la case prin conducte prin complexe sisteme de canalizare. 
In afara incintei militare mai putin protejate artificial dar la care cu greu se putea ajunge din afara cetatii se aflau sanctuarele. Ele erau amplasate in locuri linistite si erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar pe care se observa urme care duc cu gandul la un acoperis usor sau la suportii pentru faclii.
Aceste cetati nu erau razlete resedinte ale conducatorilor locali ci faceau parte dintr-un complex plan de aparare a celei mai mari cetati dacice cunoscute, capitala Daciei Sarmizegetusa.

Subterane prin munţi 

Puţini ştiu că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri care se întind pe zeci şi sute de kilometri, formând o adevărată reţea subterană. Nimeni nu ştie nici cine le-a făcut şi nici care era destinaţia lor iniţială.
 Cele mai vechi atestări ale tunelurilor de sub munţi sunt de pe vremea dacilor, mai exact din timpul celor două războaie ale lui Decebal cu romanii, când armatele dacilor dispăreau efectiv din faţa romanilor de fiecare dată când sorţii unei bătălii dată în munţi înclina de partea duşmanilor. Aceleaşi tuneluri au fost folosite de regele dac pe timp de iarnă, pentru a ajunge la Dunăre şi a prelua comanda trupelor aliate cu dacii. A urmat un atac distrugător, la sud de Danubiu, dacii şi aliaţii lor necruţând nici un supus roman. Din păcate, la întoarcerea lor, din cauza vremii care s-a încălzit brusc, inexplicabil, o mare parte dintre călăreţi înecându-se în Dunăre, gheaţa cedând sub greutatea lor.
După secole bune, trecerile subterane din Carpaţi au fost folosite de domnitorii români, care-şi trimiteau aici familiile şi vistieria ţării, în vremuri de restrişte. Mai mult, sute de ani platoul Bucegilor a fost interzis accesul oamenilor de rând, acolo fiind antrenate trupele de elită ale Ţării Româneşti, celebrii călăreţi roşii, proveniţi doar din rândul boierilor.
În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurări radiestezice care au arătat existenţa unor câmpuri de forţă care traversează munţii dintr-o parte în cealaltă. 
Se presupune că liniile de forţă ar urma tunelurile străvechi. În plus, privită de sus, harta acestor linii energetice apare sub forma unui imens lup stilizat, având gura deschisă, ca înainte de a-şi ataca prada. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, în judeţul Dâmboviţa.

Puteti citii cate ceva despre tunelele din munti,aici Secretele dacilor sub muntii carpati